Monument istoric și cel mai mare parc din București, Parcul Herăstrău are nevoie de intervenții ample pentru a fi readus la standardele unui spațiu verde modern și funcțional. În cadrul unei dezbateri organizate astăzi, specialiști în peisagistică, arhitectură și urbanism au analizat principalele probleme ale parcului și au discutat soluțiile pentru regenerarea lui.
Problemele identificate
Printre cele mai grave probleme semnalate se numără:
- malurile lacului sunt surpate și necesită lucrări urgente de consolidare;
- nu există un inventar complet al arborilor și al vegetației;
- suprafețele betonate sunt excesive;
- lipsesc locurile moderne de joacă;
- teatrul de vară se află într-o stare avansată de degradare;
- terasele produc zgomot și afectează atmosfera parcului;
- mobilierul urban este neunitar, iar unele zone și-au pierdut funcționalitatea.
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat că intervențiile trebuie începute cât mai rapid și etapizat.
„Când merg prin Herăstrău, evident că nu îmi place. Avem o cacofonie de mobilier urban, zone destructurate și o vegetație îmbătrânită. Parcul este foarte mare, nu îl putem face pe tot odată, trebuie să lucrăm etapizat”, a spus edilul.
Masterplan pentru întregul parc
Specialiștii prezenți la dezbatere au căzut de acord că soluția optimă este realizarea unui masterplan general, completat de intervenții punctuale pe zonele cele mai afectate.
Ulterior, administrația va trebui să implementeze și un plan permanent de mentenanță, pentru ca degradarea actuală să nu se repete.
Ce urmează concret
Autoritățile au stabilit mai mulți pași pentru perioada următoare:
- săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire între primar și peisagiști pentru stabilirea temelor de proiectare;
- în paralel, Fundația Comunitară București va publica un chestionar destinat vizitatorilor și locuitorilor din zonă;
- pe baza consultării publice vor fi realizate studiile și documentațiile tehnice;
- proiectele ar urma să ajungă spre aprobare în Consiliul General până la finalul anului;
- bugetul pentru regenerarea parcului ar putea fi alocat începând de anul viitor.
Lucrările la malurile lacului încep în trei săptămâni
Prima intervenție majoră vizează consolidarea malurilor lacului. Lucrările ar urma să înceapă în aproximativ trei săptămâni.
În prima etapă:
- se va reduce cu aproximativ un metru luciul apei pentru lărgirea aleilor;
- va fi curățat fundul lacului;
- vor fi realizate lucrări de siguranță pentru stabilizarea malurilor.
Etapele următoare vor include analiza și reorganizarea teraselor, precum și modernizarea debarcaderului.
Situația teraselor din parc
Primarul a explicat că intervențiile asupra teraselor sunt complicate din punct de vedere juridic, deoarece unele funcționează pe terenuri private, iar autorizațiile sunt emise de primăriile de sector.
Administrația Capitalei pregătește însă un regulament nou pentru parcuri, care ar urma să stabilească reguli clare privind funcționarea teraselor și nivelul de zgomot permis.
Reabilitarea teatrului de vară
Un alt obiectiv important este refacerea Teatrul de Vară Herăstrău. Primul pas este transferul administrării către ALPAB, proiect care va fi supus votului în Consiliul General pe 13 mai.
Reabilitarea teatrului va fi inclusă în viitorul masterplan al parcului.


