Restricţii de circulaţie pe mai multe drumuri din Ilfov și alte șase judeţe pentru autovehiculele mai mari de 7,5 tone

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a instituit restricţii de circulaţie, luni şi marţi, pentru autovehiculele mai mari de 7,5 t, pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi, aflate sub avertizări de caniculă.

„Luni şi marţi, respectiv 21-22.08.2023, în intervalul orar 11:00 – 20:00, se vor institui restricţii de circulaţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum naţional, drumuri expres şi autostrăzi din judeţele: Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Brăila, Constanţa, Ialomiţa şi Călăraşi. Aceste restricţii sunt instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie, Cod Galben şi Cod Portocaliu – val de căldură în intensificare, caniculă şi disconfort termic accentuat”, precizează CNAIR.

Potrivit companiei de drumuri, măsura este adoptată pentru protejarea şi conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformaţiilor majore ireversibile (ce implică şi pierderea stabilităţii straturilor rutiere) care pot apărea pe reţeaua rutieră, ca efect al desfăşurării traficului greu în condiţiile climatice de caniculă.

Pe perioada restricţiilor vor fi exceptate utilajele proprii ale CNAIR, cât şi utilajele închiriate de la firmele cu care CNAIR are contracte de lucrări în derulare. A

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati