Restricții de trafic în weekend, pentru un eveniment sportiv de karting

Poliția Rutieră anunță restricții de trafic în Capitală, ca urmare a unui eveniment sportiv de karting electric.

  • În perioada 21–23 august 2021 se va desfășura evenimentul sportiv “Super Cupa României la Karting electric – marele ePremiu al Orașului București – eKart’n G City Center”.

Pentru buna desfășurare a evenimentului se va restricționa traficul rutier, în data de 21 august 2021, între orele 11:00-18:30 și în data de 22 august 2021, între orele 11:00-17:30, pe Calea Victoriei între bd. Dacia și str. Ion Cîmpineanu (fără a fi afectat traficul rutier în cele două intersecții), str. Știrbei Vodă între str. Ion Cîmpineanu și Calea Victoriei (permițându-se traversul în intersecția cu str. Lutherană).

Totodată se vor elibera parcările publice cu plată de pe Aleea Kretzulescu și Sala Palatului începând cu data de astăzi, ora 16:00, până la încheierea evenimetului, mai spune sursa citată.

”Solicităm conducătorilor de autovehicule să circule cu prudenţă, să respecte semnalele poliţiştilor rutieri și să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.”, adaugă reprezentanții Poliției Rutiere.

Pietonii au obligaţia să circule numai pe trotuare, să traverseze strada prin locurile special amenajate trecerii, după o temeinică asigurare, la culoarea verde a semaforului electric şi să nu se deplaseze ori să staţioneze pe partea carosabilă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati