Revin spectacolele la Amifteatrul Teatrului Național București

Din 15 iunie, spectacolele revin la AMFITEATRU TNB, un loc unic în Bucureşti, aflat deasupra Teatrului Naţional, anunță vineri instituția.

  • În acest moment, Amfiteatrul este singura scenă din România construită în aer liber, aflată în incinta unui teatru, prevăzută cu dotări profesioniste moderne şi care îndeplineşte condiţiile de siguranţă a spectatorilor şi artiştilor pentru a-şi putea desfăşura activitatea în condiţii de siguranţă, conform normelor de prevenire a răspândirii Covid 19„, a precizat un comunicat de presă al TNB.

    În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu stricteţe recomandările de distanţare socială, din cele 300 de locuri ale Amfiteatrului, sunt oferite spre vânzare publicului doar 60.

    Actorii Teatrului Naţional vor fi personajele principale ale Amfiteatrului în aer liber din această vară, însă din programul pe care vi l-am pregătit nu vor lipsi producţiile independente, concertele, proiecţiile de film şi multe alte evenimente culturale.

    Stagiunea de vară se va deschide în luna iunie cu spectacole din repertoriul TNB, biletele vor fi puse în vânzare începând de sâmbătă, 6 iunie, simultan, la casa de bilete a teatrului şi prin platforma mystage.ro.

    Pentru programul spectacolelor din luna iulie, biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, 12 iunie.

    Spectatorii tre buie să poarte măști pe toată durata evenimentului.

Pentru a oferi o protecţie eficace, masca trebuie să acopere gura şi nasul, iar dezinfectarea mâinilor va fi cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziţie la intrare.

De asemenea, va fi respectată distanţa de 2 metri indicată prin locul repartizat fiecărui spectator.

PROGRAM 15-30 iunie 2020

Luni, 15 iunie & Marţi, 16 iunie, ora 21:30
Frumos e în Septembrie la Veneţia
De Teodor Mazilu
Regia: Mariana Cămărăşan
Scenografia: Vladimir Turturică
Cu: OANA PELLEA şi MIRCEA RUSU

Joi, 18 iunie & Vineri, 19 iunie, ora 21:30
ActOrchestra
Regia: Horia Suru
Cu: EMILIAN MARNEA, FLORIN CĂLBĂJOS, PETRE ANCUŢA

Sâmbătă, 20 iunie, ora 21:00
Vivien Leigh – ultima conferinţă de presă
De Marcy Lafferty
Regia: Liana Ceterchi
Cu LAMIA BELIGAN

Duminică, 21 iunie, ora 21:30
AfterHours
Text®ie: Radu Iacoban
Cu: ANGHEL DAMIAN şi CĂTĂLIN BABLIUC

Miercuri, 24 iunie & Joi, 25 iunie, ora 21:00
Matilda şi groparii
De Stela Giurgeanu
Regia: Mircea Rusu
Scenografia: Gabi Albu
Cu: AMALIA CIOLAN, CESONIA POSTELNICU, ERIKA BĂIEŞU, FULVIA FOLOSEA, LARI GIORGESCU

Vineri, 26 iunie, 21:00
A fost odată în România
Regia: Dragoş Huluba
Cu: ILEANA OLTEANU, VIOLETA HULUBA, EDUARD ADAM, DRAGOŞ HULUBA

Sâmbătă, 27 iunie, 21:30
20 de ani în Siberia
După Aniţa Nandriş-Cudla
Regia: Sorin Misirianţu
Cu: AMALIA CIOLAN

Duminică, 28 iunie, 21:00
Anonimul Veneţian
După Giuseppe Berto
Regia: Ion Caramitru
Scenografia: Florilena Popescu Fărcăşanu
Cu: ILINCA GOIA şi IOAN ANDREI IONESCU.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati