Revista National Geographic îşi încetează apariţia în România

Revista National Geographic îşi încetează apariţia în România, după 20 de ani în care a fost publicată la noi. Anunţul a fost făcut de redactorul-şef, Cătălin Gruia.

„Trustul de presă City Publishing nu va continua publicarea brandului National Geographic în România. Asta înseamnă că, cel puțin deocamdată, revista dedicată științei, explorărilor și aventurii, care conectează curioșii de pe întreaga planetă, nu va mai apărea în țara noastră.

Sunt momente în viață – un accident, o revoluție sau moartea unui copil – care îți zdruncină întreaga ființă, când simți nevoia să te tragi la mal și să te reculegi.

Asta mi se întâmplă acum, după 20 de ani cu National Geographic, la gândul că ediția de decembrie ar putea fi ultimul nostru număr în limba română„., se arată în postarea de pe Facebook.

Cătălin Gruia vorbeşte despre începuturile la National Geographic, dar şi despre perioada de când revista a trecut la City Publishing.

”Aveam 24 de ani când m-am alăturat geograficilor (în aprilie 2003) la chemarea lui Cristian Lascu, care îşi dorea un coordonator care să pună ordine în fluxul de producţie. Multe ajungi să vezi în 20 ani.

Cât de în răspăr sunt aceste începuturi ferice cu experienţa tot mai amară din ultima noastră etapă la City Publishing. Însă dincolo de mâhnirea, furia noastră, foarte îndreptăţită, din aceste luni de final, în care ne-am trezit peste noapte cu o casă în flăcări, rămâne recunştinţa pentru toţi cei care au pus suflet, au pus umărul la zidirea ei, timp de două decenii.

Şi oricât de tristă a fost ultima perioadă pentru noi, e doar o picătură în istoria unei revistei de la 1888.”, a scris acesta pe Facebook.

Revista National Geographic a apărut în România în mai 2003, fiind editată de Sanoma Hearst România. Compania a fost preluată ulterior de grupul german Burda şi, în urmă cu un an şi jumătate, a trecut la City Publishing, potrivit paginademedia.ro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati