Rezidențiat 2020: 7.061 locuri sunt scoase la concurs. Înscrierile încep joi

Ministerul Sănătăţii anunţă că 7.061 locuri sunt scoase la concurs la Rezidenţiat, iar înscrierile încep joi. Examenul va avea loc în şase centre şi va consta în test grilă cu 200 de întrebări.

”Mâine, 8 octombrie 2020, încep înscrierile pentru concursul de intrare în Rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, sesiunea 2020. Anul acesta, concursul de intrare în Rezidenţiat va fi organizat de către Ministerul Sănătăţii în data de 15 noiembrie 2020 şi se va desfăşura în condiţii speciale, impuse de contextul epidemiologic actual.  Vor fi prevăzute măsuri igienico-sanitare pentru protejarea candidaţilor, dar şi a personalului implicat în organizare -purtarea obligatorie a măştii medicale pe durata desfăşurării examenului, circuite distincte pentru intrare/ieşire din sălile de concurs, măsurarea temperaturii la intrarea în săli, asigurarea dezinfectanţilor pentru mâini şi suprafeţe, alocarea unui număr mai mare de săli de concurs pentru asigurarea distanţării fizice, precum şi asigurarea unor săli speciale pentru candidaţii cu temperatură”, a transmis Ministerul Sănătății.
La fel ca în anii trecuţi, concursul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara, după aceeaşi metodologie, pe o durată de 4 ore, sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări.
În această sesiune vor fi scoase la concurs un număr de 7.061 locuri şi posturi pe cele 3 domenii de pregătire astfel:
  • 4.518 locuri şi posturi pentru domeniul medicină,
  • câte 1.219 locuri şi posturi pentru medicină dentară şi farmacie,
  • 105 locuri pentru ministerele cu reţea sanitară proprie – MApN, Ministerul Justiţiei şi MAI.

“Pregătim acest concurs împreună cu centrele universitare într-un an total atipic. Am suplimentat cu 961 locuri cifrele de şcolarizare pentru a asigura acoperirea deficitului de personal în specialităţi cu număr de pacienţi crescut, precum şi pentru pregătirea de medici specialisti în anestezie şi terapie intensivă, pneumologie, medicină de urgenţă, radiologie-imagistică medicală, epidemiologie, medicină de laborator, microbiologie, igienă în contexul pandemiei de SARS-COV2. Şi în acest an, toţi absolvenţii care reuşesc să treacă pragul de 60 la sută din punctajul maxim pe domeniu, pe ţară, vor fi admişi. Urez succes tuturor participanţilor la concurs şi îi asigur de tot suportul meu”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru

În 2020 s-a avut în vedere  asigurarea cu specialişti pentru programele naţionale de oncologie şi depistarea afecţiunilor oncologice, acordarea asistenţei medicale pentru copii, precum  şi necesitatea formării unui număr sporit de specialişti care să trateze bolile cardiovasculare şi ale aparatului circulator, respectiv pentru asigurarea transplantului de organe.

Pe 8 octombrie încep înscrierile la Rezidențiat 2020

Înscrierile pentru concurs se vor efectua în perioada 8 – 20 octombrie 2020, inclusiv data poştei, prin direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie. Dosarele vor fi depuse prin poştă sau servicii de curierat, cu confirmare de primire, Pentru primirea plicurilor cu dosarele de concurs, direcţiile de sănătate publică, respectiv ministerele cu reţea sanitară proprie vor asigura permanenţă în zilele nelucrătoare.

Candidaţii care nu doresc să depună documente în copie legalizată se pot prezenta pentru depunerea dosarului, la orice direcţie de sănătate publică, având asupra lor şi documentele în original, în vederea certificării.

Ministerul Sănătăţii încurajează candidaţii să utilizeze serviciile poştale şi de curierat pentru depunerea dosarelor, astfel încât să fie limitată interacţiunea umană la sediile DSP. În cazul în care un dosar este incomplet, reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică vor anunţa candidaţii în timp util.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati