Roaba de Cultură deschide porțile către Lumea Copilăriei de 1 iunie!

De 1 iunie, Roaba de Cultura dedică întreaga zi copiilor și părinților ce vor avea parte de o mulțime de provocări artistice pe pajiștea din Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), zona Pescaruș.

Accesul este gratuit la ateliere de creație, spectacole de teatru, activități multiculturale și inițiative inspirate pentru dezvoltarea abilităților creative, care asigură doza zilnică de bine.

Cum 1 iunie este un prilej de sărbătoare, copiii și părinții se vor bucura împreună de Lumea Copilariei RdC. Am pregătit o zi întreagă plină de surprize pentru toate vârstele. Veți putea participa, începând cu ora 10:00 la următoarele activități:

– Ateliere de pictură pe lut susținute de Ch’Artist Pottery
– Ateliere de reciclare creativă cu Creative Arts
– Ateliere de pictură pe materiale imprimate
– Ateliere de confecționare a păpușilor de teatru
– Worksop cu Dogtors pentru creșterea calității vieții și a gradului de independență a copiilor cu dizabilități și alte nevoi speciale
– Jocuri interactive cu câinii
– Clasa de yoga – mama si copil – pregatită de Karuna Studio
– Face painting

Nu vor lipsi spectacolele de teatru și de dans, iar cei mai energici se vor putea bucura de o joacă pe cinste. Atmosfera de distracție va fi întreținută de spectacole la șcenă deschisă:

– Povestea muzicanților din Bremen 10:45 – 11:30
– Jocuri de teatru si improvizatie cu căței dresați 11:30 – 14:30
– Școala pe Role un show de improvizatie freestyle pe role 18:00 – 18:45
– Spectacole de dans oferite de Challenge ARTS – street dance 19:00 – 20:00
– Aventurile lui Rizi si Bizi, un spectacol despre copilărie, prietenie și dragoste 20:15

În minunata lume a copilăriei, vom avea alături de noi și parteneri care vor oferi gustări gratuite pentru un plus de energie: La vache qui rit, Babybel, Paula, Milk Burger. Alături de Roaba de cultură vor fi și cei de la Usborne Publishing, cea mai mare editură independentă de carte pentru copii în limba engleză. Editura Usborne oferă cărți cu o calitate remarcabilă, special concepute pe categorii de vârstă, de la naștere până la adolescență, fiind folosite acasă, dar și ca materiale didactice în școli și grădinițe. Terra Salin va pregăti o oaza de relaxare cu sare de mare si photo cornere speciale, precum cel de la Epson astfel vom imortaliza cel mai reușit 1 iunie!

Suntem în cel de-al 11-lea an consecutiv Roaba de Cultură, un proiect dezvoltat de Asociația Green Revolution, care s-a bucurat de peste 1500 000 de oameni dornici de a petrece timpul în natură, drept care, cu ocazia zilei de 1 iunie, vine cu noi propuneri inovatoare și alternative gratuite de petrecere a timpului liber în natură și, mai ales, în familie.

„Roaba de cultura”, proiect lansat în Herăstrău

Proiectul Roaba de cultură este dezvoltat de Asociația Green Revolution, cu sprijinul ALPAB (Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement Bucuresti) și se desfășoară în perioada 22 mai – 24 septembrie. Accesul în zona Roabei de Cultură este liber șapte zile pe săptămână și beneficiază de acces Wi-Fi gratuit.

Green Revolution, fondată în martie 2009, este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România, ce pune în practică măsurile ce stau la baza construirii unui oraș verde. GreenRevolution dezvoltă proiecte variate, care promovează și sprijină: educația ecologică și respectul față de mediul înconjurator, colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private și de stat.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati