Robert Negoiţă: Demersul de a consolida toate clădirile, profund greşit

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a apreciat marţi că o consolidare a tuturor clădirilor cu risc seismic ar reprezenta „un demers profund greşit”, în condiţiile în care acest proces este unul costisitor şi necesită mult timp, notează Agerpres.

Prezent la o dezbatere iniţiată de către Primăria Generală pe tema consolidării clădirilor cu risc seismic, Robert Negoiţă a menţionat că declaraţiile sale nu vizează clădirile de patrimoniu, care nu pot fi demolate.

„În opinia mea, eu fiind fix din domeniul acesta al construcţiilor, demersul de a consolida toate clădirile este un demers profund greşit, din mai multe puncte de vedere. Făcând excepţie de clădirile de patrimoniu, care, evident, nu e legal să le demolezi, eu cred că trebuie făcută o analiză cât se poate de clară şi cât se poate de responsabilă la ce se poate consolida util şi la ce clădiri se poate renunţă. Să consolidezi o clădire costă mult mai scump, durează mai mult şi iese mult mai prost decât o clădire nouă.

Cele mai multe clădiri vechi sunt în zone foarte aglomerate şi cred că ne-ar prinde bine din punct de vedere urbanistic să mai aerisim anumite zone şi dacă ar dispărea anumite clădiri din zona centrală, eu cred că este un mare plus pentru oraş în sine. Şi să construim în zone unde se poate construi corect, modern, cu utilităţi care să nu depăşească nici capacitatea părţii de comunicare, nici capacitatea zonei de infrastructură”, a spus Negoiţă, în cadrul dezbaterii desfăşurate la sediul ARCUB.

”Peste 10.000 de clădiri ar necesita eventual o consolidare”

El a evidenţiat că, până în prezent, sarcina consolidării clădirilor a aparţinut doar Primăriei Generale şi a salutat faptul că în prezent această responsabilitate revine şi primăriilor de sector.

„Haideţi să fim realişti. Discutăm de peste 10.000 de clădiri care ar necesita eventual o consolidare. (…) Să ne ducem puţin cu picioarele pe pământ şi să vedem, în ultimii 20 de ani, cam câte clădiri de genul aceasta au fost consolidate de Primăria Generală. Dacă aveţi cifra, ar fi foarte interesant să ne-o comunicaţi. Am încerca să facem, aşa, o proiecţie în cam câte mii de ani am termina acest demers de consolidare a clădirilor”, a mai spus el.

Robert Negoiţă i-a propus edilului general, Nicuşor Dan, prezent la dezbatere, să organizeze o întâlnire cu primăriile de sector şi pe teme legate de infrastructură sau trafic. În acest sens, a precizat că poluarea generează zeci de mii de decese.

„Felicitări pentru iniţiativă. E foarte bine că ne vedem, e foarte rău că ne vedem foarte rar. Şi e foarte rău că nu ne vedem pe alte teme care sunt absolut urgente şi absolut necesare pentru acest oraş. (…) O spun cu foarte mult regret: Primăria Generală blochează proiectele Sectorului 3 de fluidizare a traficului, ceea ce nu este în ideea în care să dezvoltăm acest oraş. (…) Toate studiile ne arată că oamenii sunt preocupaţi şi îngrijoraţi de problema traficului, care aduce la pachet şi problema poluării, pentru că principala sursă de poluare în acest oraş este blocarea traficului”, a susţinut el.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati