Robert Negoiţă, după punerea sub urmărire penală de către DNA: Am procedat în interesul comunităţii

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat că a procedat corect, cu respectarea procedurilor legale şi în interesul comunităţii, după ce a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) într-un dosar în care este acuzat de abuz în serviciu.

„Vom demonstra, conform procedurilor legale, că nu am acţionat în afara legii sau în vreun mod care să prejudicieze interesele şi nevoile comunităţii sectorului nostru. Trebuie să avem încredere în actul de justiţie din România şi în faptul că, la final, toate aceste detalii vor fi clarificate şi se va concluziona, fără tăgadă, că am procedat corect, cu respectarea procedurilor legale şi în interesul comunităţii”, a scris Robert Negoiţă, luni, pe Facebook.

El a menţionat că este de datoria procurorilor să deruleze investigaţii şi verificări acolo unde există diferite suspiciuni sau nelămuriri referitoare la activitatea din instituţiile din ţară.

„Vreau să asigur atât organele de anchetă, cât şi pe cetăţenii Sectorului 3, care sunt şi beneficiarii serviciilor oferite de Primăria Sectorului 3, de întreaga mea deschidere şi colaborare. Concret, în momentul de faţă, acuzaţia care se aduce este că a fost prelungit contractul de salubritate ce era în vigoare din anul 1999, dosarul făcând referire la intervalul 2000-2018”, a adăugat Robert Negoiţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati