Primarul Robert Negoiță a declarat duminică, la B1TV, citat de G4Media.ro, că „e foarte posibil” să candideze pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 3, pentru că mai are nevoie de timp deoarece nu a fost lăsat să-și ducă toate proiectele la îndeplinire. Robert Negoiță a afirmat, totodată, că este „foarte probabil” să revină în PSD.
„Mai avem până anul viitor dar, din nefericire, din nefericire, nu am fost lăsați să-mi termin proiectele. E foarte posibil să mai candidez un mandat, asta pentru că, repet, nu am fost lăsați să finalizăm proiectele atât de importante pe care le-am promis și trebuie finalizate”, a declarat Negoiță.
Acesta a insistat că nu va candida la Primăria Generală, ci ar mai avea nevoie de un mandat la Sectorul 3 pentru a duce la îndeplinire proiectele pe care le-a început.
Întrebat în ce relații este acum cu cei din PSD, partid în care a fost, acesta a răspuns: „Cu domnul președinte Ciolacu am o relație foarte bună, cu domnul secretar general, care se ocupă de Sectorul 3, Marian Neacșu, o relație bună și cu mulți alți colegi am o relație foarte bună. Și da, e foarte probabil să mă întorc în PSD, e foarte probabilă această variantă”.
Robert Negoiță a declarat apoi că termia ar trebui să treacă de la Primăria Generală la primăriile de sector sau măcar în cazul său să se întâmple acest lucru.
„Eu consider varianta corectă nu să mă duc eu la Primăria Generală, ci să treacă de la Primăria Generală către sectoare cât mai multe atribuții. În toată lumea civilizată se vorbește de descentralizare și subsidiaritate. Decizia trebuie să fie cât mai aproape de cetățean. E mai mult decât evident că primăria de sector e mult mai aproape de oameni decât Primăria Generală.
Primăria Generală trebuie să rămână cu spitalele, probabil, cu transportul public cu sau fără iluminat, dar termia, insist, trebuie să treacă la sectoare cel puțin la Sectorul 3, cu finanțare cu tot pentru că e inadmisibil ca azi Primăria Generală să cheltuiască bugete de 6 – 7 ori mai mari decât Primăria Sectorului 3 și să nu facă nimic. L-am văzut la dumneavoastră în emisiune să se vaite că nu știu cât dă pe subvenție la transport și la termie. Pai dacă nu-i în stare să facă reforme…
Am convingerea că noi știm să gestionăm mult mai bine partea de termie, și partea de termie, mult mai bine decât Primăria Generală”, a mai declarat Robert Negoiță.