Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a fost surprins în timp ce se plimba cu bicicleta în parcul IOR. Primarul susține că a profitat de ziua liberă pentru a merge în inspecție în parc, iar acum are o imagine mai clară a ceea ce va trebui reparat în cel mai scurt timp, scrie stiripesurse.ro.
“În administrația locală, nu ai niciodată liber. Dimpotrivă, trebuie să te folosești de fiecare “fereastră” pentru a rezolva și chestiuni pentru care nu ai avut timp. Azi am dat o tură completă în Parcul IOR, fiindcă nu reușisem de ceva timp să fac asta. Am constatat, din păcate, că deși există personal alocat pentru mentenanța parcului, chiar și în această perioadă, sunt elemente ce trebuie rezolvate rapid. De la reparații la mobilierul stradal și până la refacerea spațiilor verzi și a anumitor zone. Mâine, am convocat o ședință cu cei ce se ocupă de mentenanța Parcului IOR și le voi trasa câteva sarcini clare. Desigur, vă țin la curent.
PS: Pentru cei care confundă niște sacoșe cu pâine uscată cu un fel de coșulețe pentru picnic: da, am avut cu mine niște pâine uscată pe care am luat-o tocmai pentru a hrăni păsările din parcul nostru.”, scrie Robert Negoiță.