Robert Negoiţă spune că ”foarte probabil” va fi candidatul PSD pentru un nou mandat la Sectorul 3

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, joi, că ”foarte probabil” va fi candidatul PSD pentru un nou mandat la primăria de sector, transmite Agerpres.

El a precizat, la postul Digi 24, că probabil va reveni în PSD: Am avut discuţiile, când se va întâmpla asta nu este o chestiune care să ţină de mine neapărat (…) Noi colaborăm deja (…) avem sprijin din partea grupului PSD din Consiliul Local”, a afirmat Robert Negoiţă.

Totodată, el a reiterat că nu va candida la Primăria Capitalei.

  • „Soluţia nu este să merg eu la Primăria Generală, ci soluţia este că atribuţiile care pot fi preluate de sectoare trebuie transmise de la Primăria Generală la sectoare, pentru că toată lumea face descentralizare, subsidiaritate, adică decizia trebuie dusă cât mai aproape de cetăţean”.

Potrivit sursei citate, primăria de sector este mult mai aproape de cetăţean decât Primăria Generală.

”Bucureştiul astăzi trăieşte şi a ajuns la nivelul acesta în primul rând datorită primăriilor de sector, unele dintre ele care chiar îşi fac treaba şi reuşesc să creeze plusvaloare în acest oraş (…) Soluţia corectă nu este să merg eu la Primăria Generală, ci cât mai multe atribuţii, cum e termia, de exemplu, ar trebui să treacă la sectoare, cel puţin la sectorul 3, asta este varianta corectă”, a mai adăugat primarul Robert Negoiţă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati