Robert Negoiță, primarul sectorului 3, este în discuții cu liderii social-democrați pentru a reveni în PSD. El spune că a găsit și o soluție pentru a nu-și pierde mandatul de primar, în condițiile în care a candidat pe listele formațiunii București 2020: fuziunea cu PSD.
„Vom vedea, am avut o discuție cu președintele partidului, cu secretarul general, cu președintele Consiliului Național și cu alți colegi. Putem să gândim un proiect de reformare, de reorganizare, de îmbunătățire, ceva solid”, a spus Negoiță la Digi24.
El a adăugat că deja s-au întâmplat lucruri „benefice” în PSD, referindu-se la plecarea „unor persoane” din partid. Un alt motiv este acela că social-democrații sunt acum în opoziție.
„Partidele nu se reformează la guvernare, ci în opoziție. PSD are o șansă să se reformeze, o șansă să-și îmbunătățească abordarea”, a spus Negoiță.
Cât despre o fuziune între cele două formațiuni, Negoiță a spus: ”Eu sunt membru al altui partid, dacă părăsesc partidul, pierd mandatul. Am stabilit pașii pe care-i avem de parcurs (…) E foarte posibilă (fuziunea dintre Partidul București 2020 și PSD – n. red.), discuția a fost în acest sens. Fuziunea nu poate avea loc înainte congresului PSD, e nevoie de un congres în acest sens”.
El a precizat însă că fuziunea ar urma să aibă loc după Congresul PSD, pentru că aceasta are nevoie de aprobarea congresului.