ROBOR la 3 luni urcă abrupt/ Cifrele anunțate joi de BNR

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut spectaculos de la o zi la alta!

Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat joi la 7,25% pe an, de la 6,47% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele era de 6,21%.

Indicele la șase luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 7,31%, de la 6,53%, miercuri, iar ROBOR la 12 luni la 7,30%, de la 6,58%.

În ceea ce privește indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,55% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul IV 2024, în scădere față de cel din trimestrul anterior, de 5,66%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care băncile comerciale din România sunt dispuse să își împrumute bani între ele, pe termen scurt, în lei. Este calculat zilnic de BNR si este un indicator de referință important pentru calculul dobânzilor la creditele în lei cu dobândă variabilă (în special înainte de introducerea IRCC), precum şi pentru estimarea costului finanțării în economie.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati