ROMAERO nu mai poate repara avioane pentru pasageri. Autoritatea aeronautică a suspendat licența companiei

Autoritatea Aeronautică Civilă informează că activitatea de întreținere a avioanelor de către compania de stat ROMAERO a fost suspendată.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a suspendat certificatul companiei pentru reparațiile aeronavelor civile, scrie stiri.tvr.ro.

Autoritatea își explică decizia prin faptul că Romaero nu mai are suficient personal la departamentul pentru verificarea lucrărilor de reparații ale aeronavelor de linie.

Angajații Romaero au reclamat întârzieri la plata salariilor și lipsa personalului calificat.

“Având în vedere informațiile apărute în spațiul public, referitoare la scrisoarea transmisă de către angajații ROMAERO, Autoritatea Aeronautică Civilă Română face următoarele precizări:

– AACR a verificat periodic, conform reglementărilor legale, modul în care sunt respectate normele în ceea ce privește întreținerea aeronavelor, realizată de către toate organizațiile de întreținere autorizate de Autoritatea Aeronautica Civilă Română;

– În cazul ROMAERO, AACR subliniază că, organizația nu poate pune în pericol siguranța aviației civile întrucât activitatea de întreținere a aeronavelor este suspendată;

– Mentionăm că toate activitățile de întreținere au fost efectuate conform cerințelor producătorului aeronavelor, însă din cauza faptului că ROMAERO nu are personal suficient la departamentul de calitate (care să verifice modul în care a fost făcută întreținerea), AACR luat măsura suspendării certificatului care permitea efectuarea unor astfel de lucrări;

– AACR nu agrează transformarea unor nemulțumiri ale angajaților/foștilor angajați ROMAERO, într-o situație care ar putea crea panică în rândul pasagerilor”, a scris Autoritatea Aeronautică Civilă din România pe pagina sa de Facebook.

Două dintre cele mai importante contracte sunt pentru Ryanair și Blue Air, ultimul operator având însă zborurile suspendate, cel mai probabil până spre finalul anului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati