Romaero și-a cerut insolvența la Tribunalul București

0
451
sursa foto: Facebook - Romaero S.A.

Compania de stat Romaero a anunțat Bursa de la București că și-a cerut insolvența la Tribunalul București. Consiliul de Administrație a decis ca un consorțiu format din Trust Insolvency Filiala Cluj și Synergy Partners să fie administrator judiciar provizoriu, transmite economedia.ro.

“Se va proceda la restructurarea societății în baza unui Plan de reorganizare în cadrul căruia se vor regăsi următoarele direcții de acțiune și măsuri:

  • restructurarea operațională cu obiectiv prioritar eficientizarea activităților și achitarea datoriilor;
  • obținerea de resurse financiare pentru susținerea și finalizarea planului de reorganizare;
  • renegocierea contractelor cu furnizorii pentru obținerea unor oferte mai bune pentru materialele si materiile prime necesare derulării programelor de producție;
  • creșterea competitivității pe piață pentru a asigura o dezvoltare și profitabilitate durabilă, precum și o atractivitate sporită a societății;
  • analizarea contractelor în derulare și menținerea celor care sunt profitabile si denunțarea celor care nu sunt rentabile pentru societate;
  • protejarea patrimoniului societății și eficientizarea proceselor de utilizare a acestuia în consonanță cu cerințele pieței din industria aerospațială;
  • menținerea în societate a personalului direct productiv, în general a specialiștilor de înaltă valoare, premisă esențiala/fundament al redresării societății.”

La începutul acestei luni, Curtea de Apel București a decis ca Romaero, să plătească despăgubiri de aproape 17 milioane de euro unui om de afaceri care ceruse transformarea unui avion Boeing 737-200, în urmă cu mai bine de 15 ani, potrivit Știrile ProTV.

Romaero și-a asumat prin contract modernizarea și mentenanța aparatului de zbor, dar nu a dus contractul la bun sfârșit pentru că, între timp, Romaero și-ar fi pierdut dreptul de a certifica aceste modificări, iar Boeing nu a validat aceste modificări.  Sursa citată mai menționează că Romaero are datorii istorice de peste sapte sute de milioane de lei, iar la Bursă este evaluată la 132 de milioane de lei.

Acțiunile sale au scăzut cu peste 40 la sută în ultimul an, o scădere de 3,55 % fiind înregistrată vineri, 22 decembrie 2023. Potrivit raportului financiar, după primul semestru al acestui an, Romaero a avut pierderi de 42,5 milioane lei. Datoriile curente au crescut cu 16,89% faţă de valorile de la 31 decembrie 2022 reprezentând în principal obligații accesorii datorate bugetului general consolidat și furnizorilor de utilități.

Raportul mai arată că societatea a înregistrat o creștere cu 23,74% față de pierderea planificată influențată în principal de următoarele cheltuieli cu:

  • accesoriile datorate ANAF: 11.280 mii lei;
  • accesoriile DITL S1: 3.639 mii lei;
  • penalizări comerciale datorate furnizorilor de utilități (Apa Nova, Enel Muntenia, Engie, Apele Romane): 3.281 mii lei.

Compania este controlată de stat. Astfel, 56,71% din acțiuni sunt deţinute de statul român prin Ministerul Economiei, Antreprenorialului şi Turismului, urmat de SIF Muntenia (23,24%) şi Fondul Proprietatea (18,87%). Restul acțiunilor este deținut de persoane fizice (1%) și persoane juridice (0,16%)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.