Român venit din Italia, amendat cu 20.000 de lei pentru că nu a stat izolat

Un român recent întors din Italia, izolat la domiciliu în satul Oglinzi (Răucești, Neamț), a primit amenda maximă după ce a ieșit din casă. Autoritățile din Neamț l-au amendat cu 20.000 de lei, având în vedere că bărbatul era suspect de infecție cu coronavirus, scrie antena3.

Când s-a întors acasă, în satul Oglinzi, bărbatul a fost informat de autoritățile din Neamț că trebuie să stea izolat la domiciliu, timp de 14 zile, până când ies rezultatele testelor.

În ciuda avertismentelor autorităților, bărbatul din Neamț nu s-a putut abține și a ieșit din casă, încercând să trăiască normal, însă a fost prins.

Astfel, Serviciul de Control în Sănătate Publică Neamț a efectuat verificări în teren și a descoperit că bărbatul a încălcat  „art. 34 lit. m din HG 857 din 2011 referitoare la nerespectarea de către persoane fizice, suspecţi şi convalescenţi de boli transmisibile, contacţi şi purtători sănătoşi de germeni patogeni, precum şi de către persoane juridice a măsurilor prevăzute de normele în vigoare, în scopul prevenirii şi combaterii bolilor transmisibile”.
Pentru încălcarea legii, amenda este cuprinsă între 10.000 și 20.000 de lei pentru persoanele fizice.
Bărbatul din Oglinzi a primit sancțiunea maximă pentru faptul că a ieșit din izolare și a fost în pericol să răspândească infecția cu coronavirus.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati