România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa! 4 români mor în fiecare ora din cauza AVC / Ce trebuie făcut pentru scăderea semnificativă a deceselor

În cadrul unei conferințe despre infarctul cerebral, Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România (SNRIR) a subliniat impactul economic și social al certificării doctorilor de radiologie intervențională, care ar putea duce la scăderea cu 10% a deceselor cauzate de AVC în următoarele 18 luni.

  • “România are cea mai mare mortalitate prin AVC din Europa! 4 români mor în fiecare ora din cauza AVC”, a reamintit profesorul universitar doctor Gheorghe Iana participanților la conferință.

“În ultimele 9 luni s-au reașezat bazele programului național prin crearea programului de atestare complementară a medicilor radiologi interventionisti și au fost certificați 25 de specialiști în neuroradiologie intervențională. Pană în anul 2020 vor exista 4 centre de intervenție capabile să funcționeze 24 din 24, 7 zile din 7. Alături de medicii de urgență, medicii anesteziști și neurologi, specialistul în radiologie intervențională va asigura diagnosticarea rapidă și intervenția în fereastră de timp de 6 ore obligatorie pentru o astfel de intervenție. Urmează să fie acreditate 3 centre de pregătire pentru radiologii interventionisti care vor asigura personalul medical necesar derulării în bune condițîi al AP AVC”, explică președintele SNRIR, prof. univ. dr. Gheorghe Iana. 

Costuri de peste 650 de milioane de euro pentru pacienții cu AVC

“În România accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă a două cauza de mortalitate – 21,64% și dizabilitate – 11,34% cu un cost anual pentru statul român de aproximativ 657 milioane euro, dintre care 89% sunt costuri indirecte generate de susținerea pacienților care după un AVC rămân cu sechele grave”, a adăugat prof. univ. dr. Gheorghe Iana.

Gheorghe Iana

Potrivit acestuia, pentru susținerea financiară a 1000 de pacienți rămași cu sechele majore după un episod AVC pentru că nu au avut acces la tratamentul adecvat, statul va cheltui în următorii 10 ani aproximativ 100 milioane de euro, iar costurile cu tratarea acestor 1000 de oameni ar reprezenta aproxim 15 milioane de euro.

Cele mai noi statistici arată că 20 % dintre pacienții cu AVC mor în primele 30 de zile, iar 30% dintre ei rămân imobilizați la pat.

SNRIR vrea 5 centre care să asigure prin rotație garda permanentă pentru acoperirea urgențelor

SNRIR propune că în București să se creeze 5 centre care să asigure prin rotație garda permanentă pentru acoperirea urgențelor, iar centrele de la Târgu Mureș, Suceava și Timișoara să acopere momentan restul țării. În următorii ani, vor fi necesare cel puțîn încă 4 centre, distribuite în funcție de distribuția populației la nivel național.

Sorina Pintea: Vom crea patru centre de trombectomie mecanică

pintea avc“Recunoașterea acestei specialități a venit foarte târziu, deși documentația a fost depusă cu mult timp în urmă. Cei 25 de medici pe care îi avem astăzi nu sunt mulți, dar trebuie să știm că anul trecut am pornit de la foarte puțîn. Urmează să devină funcționale aceste 4 centre de trombectomie mecanică, a început cel din Târgu Mureș, urmează Suceava, se va implementa softul RAPID, iar anul viitor vom up-grada programele naționale existente și vom introduce și alte programe noi de sănătate”, a explicat Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, felul în care își propune ministerul să dezvolte această specialitate și cum urmează să fie implementată la nivel național.

“În condițiile în care fereastră de intervenție pentru pacientul cu AVC este de maxim 6 ore, necesitatea distribuirii corecte a centrelor de intervenție la nivel național este foarte importantă”, a explicat profesorul doctor de origine română, Tudor Jovin, expert în tratamentele pentru întreg spectrul AVC-ului. 

“Dacă factorii decizionali respectă ce au promis, vom ajunge să intervenim în 1% dintre cazurile de pacienți cu AVC, față de 10% rată de intervenție în Europa în acest moment”, a adăugat profesorul universitar doctor Gheorghe Iana.

Cat de important este un registru national al persoanelor afectate de AVC

“Pînă în 2018, România nu a avut un registru național al persoanelor afectate de accidente vasculare cerebrale tratate endovascular, motiv din care statistică privind AVC, tipologiile intervențiilor medicale și evoluția pacienților nu pot fi studiate”, adaugă președintele SNRIR, prof. univ. dr. Gheorghe Iana.

În 2018 registrul național al pacienților cu AVC tratați endovascular a fost donat de către compania Medtronic, care a inițiat și un parteneriat academic cu Societatea de Neuroradiologie și Radiologie Intervențională din România, pentru pregătirea profesională a specialiștilor în radiologie intervențională. În acest context mulți medici din România au avut ocazia să se pregătească în centre de elită din Europa în compania celor mai titrați profesori.

De asemenea, în România a fost creat Primul Centru de Excelență în Stroke în cadrul Spitalului Județean de Urgență din Târgu Mureș, în parteneriat cu Spitalul Val D’Hebron din Barcelona, condus de prof. dr. Marc Ribo, în care se vor implementa toate ghidurile terapeutice actuale la nivel european pentru a diagnostica într-un timp cât mai scurt și a fi capabil să ofere tratamentul necesar bolnavilor cu AVC în fereastră terapeutică.

Următorul centru de excelență se va deschide la București, la SUUB, sub coordonarea doctorului Bogdan Dorobat

În 2018, sistemul de sănătate din România dispunea doar de 5 specialiști care puteau interveni endovascular în cazuri de AVC după cele mai noi protocoale internaționale. Pregătirea și acreditarea după curricula internațională a unui medic specialist durează cel puțîn 6 luni.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati