România este codașa Europei la reciclarea deșeurilor

În timp ce europenii vorbesc despre reducerea drastică a deșeurilor menajere până 2030, România rămâne codașa Europei la reciclare. Problema a fost discutată pe larg de specialiști, la conferința marca „România Inteligentă”, scrie antena3.ro.

Chiar dacă România a rămas codașă la colectarea selectivă a deșeurilor și reciclare, în țara noastră există și județe verzi, în care au fost investite sume uriaşe.

„La Galați, am reușit, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, să accesăm un proiect de 105 milioane de euro, fiind vorba despre un sistem de gestionare a deșeurilor, care va avea stație de compostare pentru deșeurile vegetale”, a spus Costel Fotea, președinte CJ Galați.

De asemenea, Hunedoara se mândrește cu un sistem funcțional de reciclare a deșeurilor.

„Noi avem un sistem complet, sunt foarte puține județe în țară care au sistemul complet de la cap la coadă, iar Hunedoara este unul dintre ele. Sistemul a fost construit și finalizat în perioada anilor 2015-2016, printr-o investiție de 55 de milioane de euro”, a declarat Dan Stoian, director ADI Deșeuri Hunedoara.

Pe de altă parte, în București mai este mult de lucru, atrag atenția specialiștii.

„Avem termene prin noua lege din PNRR de a încheia contracte cu stațiile de sortare, iar în stațiile de sortare nu trebuie să mai ajungă decât fracția uscată.

Legea este clară și nu facem rabat de la lege, însă această stopare a nemulțumit autoritățile locale, care nici măcar nu au încercat să organizeze o licitație și să încheie un contract”, a explicat Ionel Tescaru, președinte A.N.R.S.C.

Până în 2035, România trebuie să ajungă la o țintă de reciclare de 60% și la un obiectiv de deviere de la groapa de gunoi de 90%.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati