România găzduiește Gala Europeană a Spitalelor Private în 2024, la Palatul Parlamentului

Palatul Parlamentului va găzdui în data de 29 mai 2024 cea de-a treia ediție a Galei Europene a Spitalelor Private, un eveniment prestigios ce adună reprezentanți din domeniul asistenței medicale private din toată Europa.

Gala Europeană a Spitalelor Private organizată de Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Private – PALMED, membru al Uniunii Europene a Spitalelor Private – UEHP, va recunoaște și premia excelența și inovația adoptate de furnizorii de servicii medicale private din Europa. Evenimentul, deschis tuturor reprezentanților spitalelor private de pe continent, oferă o platformă pentru schimbul de idei inovatoare, expertiză și cele mai bune practici în domeniu.

Organizarea Galei Europene a Spitalelor Private în România reprezintă o oportunitate unică pentru țara noastră, este atât o onoare, cât și o responsabilitate pentru PALMED. Această inițiativă oferă posibilitatea de a evidenția avantajele și potențialul sistemului medical privat din țara noastră în fața partenerilor internaționali și a comunității medicale. Prin acest eveniment, ne propunem să subliniem nu doar excelența și inovația, ci și poziția de lider pe care România o poate obține în peisajul european al sănătății private. Colaborând strâns cu partenerii noștri și autoritățile relevante, dorim să construim un eveniment de prestigiu ce va pune în lumină potențialul și contribuția semnificativă pe care sistemul medical privat românesc o poate aduce la nivel european„, a declarat Cristian Hotoboc, președintele PALMED.

Organizațiile membre ale asociațiilor spitalelor private din diverse țări europene sunt astfel încurajate să înscrie proiecte în competiție pentru cele șapte categorii până la data de 15 aprilie 2024.

Proiecte vor fi evaluate de un juriu format din experți din domeniul medical și vor fi premiate în cadrul galei de la Palatul Parlamentului, recunoscând astfel angajamentul și contribuția aduse îmbunătățirii calității asistenței medicale private. Organizatorii au anunțat următoarele categorii de premii:

  • Excelență în serviciile de îngrijire a pacienților;
  • Inovația tehnologică a anului;
  • Implementarea programelor de prevenție;
  • Sprijinirea educației continue a personalului medical;
  • Inițiative de colaborare cu alte organizații;
  • Reziliență și gestionarea situațiilor de criză;
  • Implementarea tehnologiilor de inteligență artificială.

Gala Europeană a Spitalelor Private reprezintă o oportunitate unică pentru industria sănătății private din Europa de a se reuni, colabora și de a recunoaște excelența în domeniu.

Participanții vor avea șansa de a-și împărtăși experiențele și de a stabili parteneriate valoroase în cadrul unui eveniment care promovează progresul și inovația. Informații suplimentare despre Gala Europeană a Spitalelor Private, dar și despre procesul de înscriere a proiectelor se regăsesc pe site-ul evenimentului: https://europeanprivatehospitalawards.eu/

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati