România lipsește de la târgul international de turism de la Paris. Manifestarea și-a deschis azi porțile

 ANAT își exprimă dezamăgirea pentru a doua ratare a participării la un eveniment de mare anvergură europeană pentru promovarea României. Asociația Națională a Agențiilor de Turism consideră că Ministerul de resort trebuie să modifice urgent procedurile de achiziție. În 2024 nu trebuie să se mai repete aceste eșecuri, pentru a fi asigurate participările României la târgurile internaționale de turism.

Regulile sunt stabilite, în toată lumea, de către organizatorii de târguri, mulți dintre ei solicitând plata în avans.
Dacă România lipsește la târgurile importante de turism, nu vom putea atrage niciodată turiști străini.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) exprimă dezaprobarea față de neparticiparea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului la târgul internațional de turism de la Paris (IFTM Top Resa), care are loc în perioada 3-5 octombrie. Această decizie, cauzată de procedurile de achiziție, va avea un impact negativ asupra promovării și dezvoltării turismului românesc, așa cum a fost și decizia anulării participării României, cu stand, la Târgul International de la Berlin (ITB).

„Degeaba ne promovăm ca țară, dacă tour operatorii și companiile de turism nu au acces la târgul internațional de turism”

”Suntem revoltați de incapacitatea Ministerului de resort în a organiza participarea României la târgurile externe de turism. Guvernarea Cadariu, cea mai slabă pe partea de turism din ultimii 20 de ani, care s-a remarcat prin neputință, a ‘reușit’ să ne priveze de participarea la târgurile internaționale de turism de la Berlin și de la Paris. Dacă lipsim la târgurile importante de turism, nu vom putea atrage niciodată turiști străini. Facem apel către domnul ministru Ștefan-Radu Oprea să schimbe legislația de achiziții, pentru a ne permite să participăm la aceste târguri vitale pentru industria noastră”, subliniază Alin Burcea, prim vicepreședinte ANAT.

Cu atât mai mult, România se promovează la Paris cu colantări pe 17 autobuze turistice și pe 100 de panouri publicitare, ceea ce este meritoriu. Însă degeaba ne promovăm ca țară, dacă touroperatorii și companiile de turism nu au acces la târgul international de turism de la Paris, în mod oficial, în standul României. Mai precis, degeaba ne promovăm dacă nu se crează parteneriate și nu are cine să vândă.
De asemenea, Gheorghe Fodoreanu, expert în incoming (atragerea turiștilor străini) și fost președinte ANAT, precum și fondator al Comisiei de Incoming a ANAT, în 2005, subliniază: „Referitor la decizia Ministerului de a anula participarea la târgul din Franța datorită existenței unor proceduri nefericite referitoare la efectuarea plăților la un târg internațional, nu există nicio scuză. Nu este acceptabil ca România să nu participe la un târg internațional important din cauza dificultăților legate de plăți. Această situație afectează grav imaginea țării noastre și șansele noastre de a atrage turiști străini. Asemenea situației participării la alte târguri internaționale, organizatorul târgului decide modalitatea de plată, ci nu țara sau compania participantă”.

”Este a doua oară, anul acesta, când lipsim la un târg international de mare anvergură”

Cu ocazia TOP RESA 2023 are loc cel mai mare workshop pentru turismul de limbă franceză. Zilnic, pe 3, 4 și 5 octombrie, între  orele 8.30 și 12.30, au loc întâlniri între touroperatori de pe toate continentele cu companii de management al destinației (DMC) performante. Din Europa vor fi prezente 26 de agenții de incoming, dintre care vor lipsi doar firme din România și Bulgaria. Târgul de turism de la Paris reprezintă un format performant, care personalizează direcția spre care se îndreaptă producția turistică a lumii.
ANAT atrage atenția asupra importanței turismului pentru economia României și subliniază că este imperativ să avem miniștri calificați și bine pregătiți pentru a promova și dezvolta turismul românesc. ANAT susține în continuare industria turismului din România și cere ca procedurile financiare interne să fie aliniate la standardele europene pentru a asigura o prezență activă a țării noastre în cadrul evenimentelor internaționale de turism.

”Este a doua oară, anul acesta, când lipsim la un târg international de mare anvergură, primul fiind ITB Berlin. Asociația Națională a Agențiilor de Turism consideră că Ministerul de resort trebuie să modifice urgent procedurile de achiziție. În 2024 nu trebuie să se mai repete aceste eșecuri, pentru a fi asigurate participările României la târgurile internaționale de turism. ANAT își exprimă dezamăgirea pentru a doua ratare a participării la un eveniment de mare anvergură europeană pentru promovarea României. Această absență a creat perturbări în organizarea firmelor de incoming și de turism. Au fost adresate, anul acesta, și cu multe luni înainte, Invitații la întâlniri în stand care trebuie anulate, au fost rezervate bilete de avion și cazare”, declară Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și coordonator al Comisiei de Incoming a ANAT.

”Observ cu satisfacție potențialul crescut al turismului de incoming și încurajează dezvoltarea acestuia, subliniind că acesta poate contribui semnificativ la dezvoltarea locală prin promovarea și dezvoltarea de pensiuni, hoteluri, muzee și evenimente culturale. Mulți turiști străini care vin în România nu au un grad de așteptare ridicat, din păcate, la sosire, însă la plecare, gradul de satisfacție este foarte ridicat. Ceea ce dovedește că avem nevoie de promovare și nu trebuie să lipsim de la niciun târg international de turism”, adaugă Gheorghe Fodoreanu.
Potrivit lui Gheorghe Fodoreanu, care are o vastă experiență de colaborare cu piața de limbă franceză, turiștii francezi prezintă un reper esențial pentru orice destinație, iar dacă aceștia sunt mulțumiți de o țară, înseamnă că aceasta are viitor turistic. Franța reprezintă arbitrul calității serviciilor turistice din lumea întreagă, de pe piața mondială. Consiliul de Brand Turistic Naţional al României situează Franţa printre cele 7 ţări declarate ca fiind prioritare pentru promovarea turistică externă, alături de state precum Italia, Germania, UK, Israel, Spania sau Polonia.
ANAT solicită autorităților să acționeze responsabil și să depășească obstacolele care împiedică participarea României la târgurile internaționale de turism, inclusiv prin demararea schimbării procedurilor, recunoscând importanța acestor evenimente pentru dezvoltarea turismului românesc.
Dacă România nu își depășește neputința și nu vom putea să ne concentrăm pe promovare internațională, vom rămâne la 1,5 milioane de turiști străini pe an. Dacă avem în vedere că jumătate este turism de afaceri, înseamnă că reușim să aducem sub 1 milion de turiști/an pentru vacanțe, ceea ce este aproape… patetic.

IFTM Top Resa este unul dintre cele mai importante târguri internaționale de turism ale Franței și ale Europei, cu tradiție din 1979. La actuala ediție sunt prezente 170 de destinații, 1400 de branduri turistice, 29.475 de profesioniști ai turismului din toată lumea.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati