România Matcașu, singura româncă ce poartă numele țării

România Matcașu este singura femeie care poartă numele țării noastre. Ea a fost botezată de însuși regele Carol al II-lea și mai are încă 16 frați, potrivit stirilekanald.ro.

Singurul cetățean român care poartă numele țării este România Matcașu. Femeia, care provine dintr-o familie numeroasă cu 16 frați, a primit numele de la regele Carol al II-lea.

De 1 decembrie, o femeie din Brașov își sărbătorește ziua numelui. România Matcașu este femeia care poartă numele țării noastre și care an de an își sărbătorește onomastica. Regele Carol al II-lea a fost cel care a botezat-o cu prenumele de „România”.

România a mărturisit că tatăl ei i-a adresat o scrisoare regelui Carol al II-lea și l-a rugat să-i boteze fiica. Regele a acceptat, deși părinții fetei nu se așteptau.

Femeia, ajunsă acum la bătrânețe, a transmis că nu este deloc ușor să poarte numele de „România”. Românca a declarat că, inclusiv în ziua în care s-a cununat a fost pusă să-și repete numele, deoarece nimeni nu o credea.

„Chiar și la cununie m-au pus să repet cum îmi zice, credeau că le-am spus țara în care m-am născut”, a declarat România.

Românca are două zile de sărbătoare. Femeia își celebrează onomastica pe data de 1 decembrie și își mai sărbătorește ziua de naștere în vară, pe data de 30 iulie. România s-a născut în anul 1940. Cartea de identitate a femeii este expusă mai jos.

Povestea femeii care are prenumele „România”

Brașoveanca a menționat că vine dintr-o familie mare cu foarte multe lipsuri financiare. Ea mai are încă 16 frați.

„Eram sărmană, proveneam dintr-o familie cu 16 copii. Vreme de război, așa că tata i-a scris Regelui Carol al II-lea, dacă poate să mă boteze. Majestatea Sa a fost de acord, așa că mi-a dat prenumele România”, a mai declarat România Matcașu.

România își dorește acum să boteze o fetiță cu prenumele său. Ea afirmă că se simte foarte mândră atunci când oamenii o strigă pe nume și anume România.

„Mi-ar plăcea să pot boteza o fetiță cu prenumele România (…) Niciodată nu m-am simțit dezavantajată că mă numesc România!”, a spus femeia.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati