România oferă ajutor Republicii Moldova după atacul cu rachete din Odesa

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat vineri că România este dispusă să ajute victimele atacului cu rachetă de vineri dimineață din regiunea Odesa și că autoritățile române sunt în legătură cu cele ale Republicii Moldova, care administrează centrul de reabilitare pentru copii de la Sergheevca, scrie digi24.ro.

Bogdan Aurescu a declarat că atacul de vineri asupra unor obiective civile din regiunea Odesa reconfirmă că este vorba despre un război nu doar ilegal, ci şi imoral şi care trebuie să ia sfârşit cât mai repede.

El a spus că autorităţile din România sunt în contact permanent cu cele de la Chişinău, iar în măsura în care pot să ajute în legătură cu victimele acestui atac, o vor face.

„Noi am condamnat foarte ferm acest atac care a avut loc în această dimineaţă, aşa cum am condamnat toate celelalte atacuri care au fost îndreptate de către Federaţia Rusă împotriva civililor din Ucraina. Este încă o încălcare flagrantă a dreptului internaţional umanitar, încă o încălcare flagrantă a regulilor care reglementează ducerea războiului, desfăşurarea ostilităţilor. Pentru că dreptul internaţional umanitar interzice ca civilii să fie ţinte ale atacurilor militare, interzice ca obiectivele civile să fie implicate în ostilităţi. Şi din acest punct de vedere, această nefericită situaţie creată de încă un atac împotriva civililor nu face decât să reconfirme faptul că vorbim despre un război care nu este doar ilegal, dar este şi imoral şi care trebuie să ia sfârşit cât mai repede. Vom lua legătura şi suntem în contact permanent cu colegii noştri de la Chişinău, în măsura în care putem să ajutăm în legătură cu victimele acestui atac o vom face”, a declarat Bogdan Aurescu vineri la o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Cel puțin 19 persoane au fost ucise după ce două rachete rusești au lovit un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de sănătate în orașul-port Odesa, vineri dimineață.

Conform presei ucrainene, rușii au lovit Odesa cu bombardiere strategice Tu-22, care au lansat rachete Kh/X-22 (sau AS-4 Kitchen în codificarea NATO), similare celei folosite la distrugerea centrului comercial din Kremenciuc.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati