- În acest context, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare – ANC, Andrei Alexandru, însoțit de vicepreședintele ANC, Tudor Prisecaru și de domnul Gheorghe Bala, director ANC, a fost astăzi prezent la workshop-ul dedicat managementului forestier sustenabil intitulat „Management forestier sustenabil, adaptat schimbărilor climatice și provocărilor societale”, organizat în cadrul Programului Nucleu – FORCLIMSOC, derulat de institut.
Institutul INCDS „Marin Drăcea” se remarcă prin contribuțiile sale valoroase la progresul cercetării în silvicultură, fiind un pilon de referință în dezvoltarea soluțiilor inovatoare pentru protejarea și gestionarea durabilă a pădurilor.
Proiectul FORCLIMSOC, coordonat de institutul nostru își propune obiective ambițioase și de maximă importanță, precum evaluarea acțiunii factorilor climatici asupra ecosistemelor forestiere, gestionarea durabilă a pădurilor și contribuția acestora la ameliorarea efectelor schimbărilor climatice și conservarea diversității genetice a pădurilor, a faunei cinegetice și a biodiversității. Aceste direcții reflectă angajamentul ferm al INCDS „Marin Drăcea” față de protejarea mediului și dezvoltarea sustenabilă a României.
Evenimentul, găzduit la Brașov, recunoscut drept polul învățământului agro-silvic din România, a evidențiat și excelența academică a Universității Transilvania, clasată pe locul 5 în topul universităților din țară, iar colaborarea dintre instituții precum INCDS „Marin Drăcea” și Universitatea TRANSILVANIA din Brasov demonstrează că, prin cercetare și inovare, România poate contribui semnificativ la soluționarea provocărilor globale, având în centrul eforturilor sale pădurile – o resursă vitală pentru viitorul nostru comun.