Românii au câştigat toate finalele turneului Dr. Oetker Junior Trophy 2022

Românii au câştigat toate finalele turneului de tenis pentru juniori Dr. Oetker Junior Trophy, aceasta fiind cea mai bună participare românească din istoria de peste un deceniu a turneului de la Bucureşti, potrivit site-ului Federaţiei Române de Tenis, citat de Agerpres.

Românii au câştigat finalele atât la simplu, cât şi la dublu, la feminin şi la masculin.

Astfel, în turneul de simplu băieţi Sergiu Urzică a câştigat trofeul după ce l-a învins în finală pe Matei Todoran, cu 6-1, 6-0.

„În finală am făcut unul dintre cele mai bune meciuri ale mele din acest turneu. Mă bucur că am reuşit să mă concentrez. Sper să mai am cât mai multe meciuri la fel. În primul rând, vreau să le mulţumesc părinţilor mei pentru toată susţinerea. Antrenorului, sparring-ului şi tuturor celor care m-au ajutat. Este incredibil acest turneu. Îmi place extrem de mult, iar organizarea foarte bună. Un turneu poate mai bun decât Petit As”, a declarat Todoran.

La simplu fete, Giulia Safina Popa reuşind să-şi adjudece trofeul după ce a învins-o în finală, scor 6-2, 4-6, 6-1, pe Alexia Ioana Tatu.

„Este un rezultat excepţional pentru mine, nu mă aşteptam la aşa ceva. Sunt foarte mândră de mine şi mulţumesc echipei mele. E un progres foarte bun şi vreau să pot să joc mai bine decât am făcut-o aici. Dedic victoria tatălui meu, antrenorului meu. O am model pe Simona Halep. O organizare extrem de bună”, a declarat Giulia Popa.

Perechea româno-britanică Flavia Elena Ogrezeanu/Annabel Hristovaa câştigat titlul la dublu feminin după ce a învins în finală perechea Sonia Erika Butuc Cerchez/Ilinca Sagmar cu 4-6, 6-4, 10-5.

Yannick Theodor Alexandrescou şi Sergiu Urzică au câştigat fără prea mari emoţii proba de dublu a băieţilor, după 6-3, 6-1 în finala cu David Popa/Luca Ştefan Prunescu Niţă.

Trofeul Fair Play „in memoriam Florenţa Mihai” a fost câştigat de Alexia Ioana Tatu, finalista de la simplu, iar Sonia Butuc Cerchez şi Ştefan Petre au câştigat turneele de consolare.

„La cea de-a zecea ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy am avut meciuri extraordinare, cu finale câştigate de români. O contribuţie extraordinară a avut Dr. Oetker, pe această cale îi mulţumim. (…) Este cel mai mare turneu din sud-estul Europei, care creşte de la an la an. Sperăm ca această generaţie să asigure viitorul tenisului românesc”, a declarat preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.

Sursa: Agerpres

Articolul Românii au câştigat toate finalele turneului Dr. Oetker Junior Trophy 2022 apare prima dată în Sport Alert.

Citeste mai mult…

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati