Românii cumpără tot mai multe mașini electrice. Cele mai multe, achiziționate în București

Mașinile electrice câștigă tot mai mult teren la noi în țară, dovadă că anul acesta s-au înmatriculat de două ori mai multe decât în 2022 – majoritatea în București, conform stirileprotv.ro.

Specialiștii din domeniul auto spun însă că interesul pentru autoturisme electrice ar putea scădea, ținând cont că fondurile acordate prin programul Rabla vor fi reduse.

Bucureștiul conduce clasamentul cu 14.000 de mașini electrice înmatriculate anul acesta. Urmează Cluj, Ilfov și Timiș.

Loredana Pisica, purtător de cuvânt al Direcției Generale de Permise de Conducere și Înmatriculări: „Se observă și la nivelul direcției o creștere a numărușui de mașini înmatriculate. Până la finalul anului estimăm că se va depăși 40.000 de mașini electrice.”

Analiștii auto spun că în ciuda acestei creșteri, există posibilitatea că piața mașinilor electrice să scadă.

Andrei Dumitrescu, analist auto: „Actuala ordonanță „trenuleț” așteptată include și anumite modificări la programul Rabla Plus și Rabla Clasic pentru anul 2024. O scădere a vânzărilor va exista cu siguranță.”

Datele unei companii care produce stații de încărcare pentru mașini electrice arată că cei mai mulți români au ales Dacia, apoi Renault și Tesla.

Potrivit direcției pentru înmatriculări auto, interes mare a fost și pentru mașinile hibrid. Peste 168 de mii au fost ]ncrise în primele 9 luni ale anului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati