Românii sunt doar pe jumătate în Europa, ca putere de cumpărare. Nici Capitala nu atinge media europeană

Românii au doar ceva mai mult de 40% din media puterii de cumpărare din Europa. Nici măcar locuitorii Capitalei nu ating media europeană, potrivit antena3.ro.

Concluzia se desprinde din studiul „GfK Purchasing Power Europe 2023„, care ia în calcul 42 de țări și potrivit căruia puterea medie de cumpărare pe cap de locuitor în România este, în acest an, de 7.738 euro.

Asta, în vreme ce media europeană a crescut la 17.688, de 16.344 euro în 2022.

Țara noastră coboară în clasamentul celor 42 de state pe locul 33, după Polonia și Ungaria, iar analiza situației pe județe indică decalaje mari.

Cei care locuiesc în București au cea mai mare putere de cumpărare: 15.314 euro, aproape dublu față de media națională, dar tot sub media europeană.

La polul opus este județul Vaslui, unde acest indicator este de doar 4.010 euro în 2023.

Potrivit studiului citat, la nivel continental cetățenii europeni dispun în 2023 de circa 12,1 miliarde euro pentru hrană, servicii, energie, pensii private, asigurări și vacanțe.

Liechtenstein are o putere de cumpărare pe cap de locuitor de 68.843 euro, de aproape 3.9 ori mai mare decât media europeană.

Elvețienii au 49.592 euro disponibili pentru cheltuieli pe cap de locuitor.

Spania, în schimb, este sub media europeană, cu 16.449 euro.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati