Românii vor primi bani pe sticlele goale returnate. Sistemul, operaţional din 30 noiembrie

Sistemul de returnare a ambalajelor de tip pet, sticlă sau metal, trebuie sa fie operaţional din 30 noiembrie.

Românii vor primi bani pe sticle goale. E vorba despre câte 50 de bani pentru fiecare ambalaj returnat. Până la finalul lunii februarie, toţi producătorii şi comercianţii trebui să se înregistreze în sistemul pentru returnarea PET-urilor.

Tanczos Barna a declarat, miercuri, la Antena 3, că ”Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR) a intrat în linie dreaptă şi a fost înfiinţată compania RetuRO, de producătorii şi comercianţii care implementează acest program în România şi care va pune la punct sistemul de garanţie-returnare.
  • Astăzi, când vorbim, este deschisă aplicaţia în care toţi producătorii care pun pe piaţă produse ambalate în ambalaje SGR trebuie să se înregistreze în sistemul informatic. Aceşti producători au primit informări şi notificări de la RetuRO prin firmele de distribuţie care distribuie produsele pe piaţă.
În acelaşi timp, şi comercianţii care vând direct către cetăţeni aceste produse au fost informaţi şi trebuie să se înregistreze în sistemul informatic, gestionat de compania RetuRO”, a spus ministrul Mediului.

Sistemul de Garanţie – Returnare (SGR) a intrat în linie dreaptă

Potrivit ministrului, la sfârșitul lunii februarie, zeci de mii de producători și comercianți vor fi luați în evidență și se va crea baza de date la nivel național care asigură implementarea acestui sistem, scrie sursa citată.

Este obligaţia fiecărui producător de bunuri ambalate în ambalaje SGR – pet, sticlă sau metal, de la 0,1 litri până la 3 litri de a fi luat în evidenţă.

Ministrul Mediului a explicat că va exista o perioadă de tranziţie în care, pe piaţă, vor exista atât ambalaje SGR, cât şi ambalajele vechi.

SGR este un sistem prin care românii vor plăti o garanţie de 0,50 lei, în momentul în care cumpără o băutură îmbuteliată (apă, băuturi răcoritoare, bere, cidru, vin, băuturi spirtoase).

Sistemul este aplicat pentru ambalajele neutilizabile cu volume cuprinse între 0,1 şi 3 litri.

După golirea ambalajului, consumatorul va trebui să îl aducă într-unul dintre punctele de returnare organizate de comercianţi în cadrul magazinelor.

Aceștia vor primi valoarea garanției plătite inițial, fără a fi condiționat de prezentarea bonului fiscal.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati