STUDIU: Unul din doi angajați ia în calcul schimbarea locului de muncă în 2021

Mai mult de jumătate dintre angajaţii români (54%) spun că se gândesc să-şi schimbe locul de muncă anul acesta, iar 28% au făcut chiar paşi concreţi în această direcţie, potrivit unui sondaj efectuat de platforma de recrutare BestJobs.

„Chiar dacă 2020 a fost plin de provocări din punct de vedere profesional, cu mult efort şi stres, numărul celor care iau în calcul o schimbare de job este mai mic decât la începutul anului trecut, când şase din zece angajaţi români se declarau nemulţumiţi de situaţia lor profesională şi se gândeau să-şi schimbe locul de muncă”, susţin autorii sondajului.

Principalele motive pentru care românii vor o schimbare în carieră

Aproape 29% dintre respondenţii la sondajul BestJobs afirmă că aveau în plan să-şi schimbe locul de muncă de dinainte de pandemie, pentru că îşi doresc o nouă provocare în carieră, deşi perspectivele salariale rămân în continuare principalul criteriu în funcţie de care cei mai mulţi angajaţi români (39%) aleg un job sau altul, scrie Agerpres.

Pentru 27%, însă, principalul motiv pentru care schimbarea jobului a devenit o prioritate în noul an este că nu consideră că au suficiente oportunităţi de dezvoltare profesională la actualul loc de muncă.

Totodată, mai mult de 15% dintre respondenţi analizează chiar opţiunea de a-şi schimba complet domeniul de activitate, iar 19% se gândesc acum mai mult decât înainte de pandemie la perspectiva unui job în străinătate.

Bonusurile de performanță rămân cele mai căutate

Potrivit sondajului, în privinţa beneficiilor extrasalariale, cei mai mulţi angajaţi îşi doresc ca angajatorul să le ofere în acest an bonusuri de performanţă (58%) şi programe de dezvoltare profesională (48%), dar contează pentru mulţi dintre ei şi asigurările de sănătate private (24%), pensiile private (22%) sau programele de mentorat şi de dezvoltare personală (21%).

Românii se tem că le vor scădea veniturile

Cea mai mare temere a angajaţilor români în ceea ce priveşte situaţia profesională în 2021 este că le vor scădea veniturile (28%), în timp ce 27% se tem că ar putea prelua mai multe responsabilităţi din cauza lipsei de personal.

„Dacă în acest moment angajatorul i-ar anunţa că urmează să le scadă salariul, aproape 57% dintre respondenţii la sondajul BestJobs spun că ar accepta, dar şi-ar căuta imediat un alt job. Doar puţin peste 15% dintre angajaţii intervievaţi afirmă că şi-ar da demisia pe loc”, se menţionează în comunicat.

Sondajul a fost efectuat în perioada 5 – 12 ianuarie, pe un eşantion de 1.171 de utilizatori de internet.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experienţă de peste 18 ani în domeniu, BestJobs a fost implicată în transformarea şi inovarea industriei de recrutare online şi integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generaţie pentru a oferi cele mai eficiente soluţii de angajare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati