Romanița Iovan, în Apuseni, la zece ani de la tragedia aviatică: „Adrian a murit de frig. Putea fi salvat”

Romanița Iovan se află, din nou, la crucea din Apuseni, în memoria fostului soț, la 10 ani de la tragedia care i-a curmat viața pilotului.

”Este foarte important pentru sufletul lui Adrian și al Aurei Ion. De fiecare dată o pomenim și pe ea, nu numai pe Adrian. Deci ne ducem în fiecare an, dar îi pomenim pe amândoi. Este foarte importantă această memorie colectivă și atâta timp cât ne gândim foarte mulți la sufletul lui Adrian și la sufletul Aurei Ion, este foarte bine pentru ei, adică este un lucru bun pentru ei”, a declarat Romanița Iovan, în direct la Antena 3 CNN.

Familia Aurei Ion – studenta moartă de frig în timp ce aştepta salvatorii să ajungă la epava avionului, așteaptă și acum, după 10 ani, ca justiția să facă dreptate și să stabilească cine se face vinovat de moartea Aurei.

”Din câte știu eu, pentru că am certificatul de deces, Adrian a murit de frig”

”Eu întotdeauna am speranță că din toate greșelile care se întâmplă în această lume și mai ales la noi în țară, învățăm câte ceva și pot să sper, în continuare, că, dacă s-ar întâmpla a doua oară ceea ce s-a întâmplat acum 10 ani, să se intervină altfel. Pentru că sunt foarte multe semne de întrebare, din păcate, la care noi nu avem încă răspuns și au trecut 10 ani de atunci.

Diferența este că, din câte știu eu, pentru că am certificatul de deces, Adrian a murit de frig. Aura avea deja o problemă cauzatoare de moarte, deci practic, avea cervicala terminată. Adrian putea fi salvat”, a mai declarat Romanița Iovan.

Romanița și Adrian Iovan erau divortați de 6 ani când s-a produs tragedia, dar an de an ea s-a dus cu fiul lor, Albert, să-i aprindă o lumânare.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati