Romfilatelia pune în circulaţie emisiunea de mărci poştale „140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României”

Romfilatelia anunță că la 140 de ani de la înființarea Băncii Naţionale a României va introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale „140 de ani de la înfiinţarea Băncii Naţionale a României”.

Emisiunea, alcătuită din şase timbre, o coliţă nedantelată şi un bloc filatelic, ce ilustrează Palatul Nou al BNR şi clădirile sucursalelor teritoriale, va intra în circulaţie miercuri, 21 octombrie a.c.

Banca Naţională a României, una dintre cele mai vechi instituţii ale statului nostru, a fost înfiinţată în anul 1880, prin actul normativ publicat la 17/29 aprilie.

Prima bancnotă a fost emisă la începutul anului 1881 şi avea valoarea nominală de 20 de lei. Era ilustrată cu efigia împăratului Traian şi personaje alegorice simbolizând industria şi comerţul.

Instituţia Băncii Naţionale a României a îndeplinit un rol crucial în viaţa ţării, nu numai din punct de vedere financiar, ci şi social şi cultural. După anul 1989, BNR s-a implicat în tranziţia de la economia centralizată la economia de piaţă, contribuind radical la structurarea şi consolidarea sistemului bancar din România contemporană.

Timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei reproduce arhitectura clădirii Sucursalei BNR din oraşul Constanţa.

Începându-şi activitatea în ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, agenţia şi apoi sucursala Băncii Naţionale a României de la Constanţa a avut de-a lungul timpului mai multe sedii, primul dintre acestea fiind situat în strada Remus Oprean la nr. 30. Sporirea atribuţiilor şi creşterea numărului funcţionarilor sucursalei au determinat conducerea Băncii Naţionale să caute imobile mai potrivite pentru amploarea operaţiunilor derulate de sucursala sa de la ţărmul Mării Negre.

Clădirea (fostul Hotel „Mercur”) a fost construită în perioada 1913-1916, în stil eclectic, după planurile semnate de arhitectul Nicolae Michăescu (1863-1934), absolvent al Şcolii de Poduri şi Şosele din Bucureşti şi al Ecole des Beaux-Arts din Paris.

Reabilitarea clădirii Sucursalei regionale Constanţa, fostul Hotel „Mercur”, inclus încă din anul 2004 pe lista monumentelor istorice, demonstrează preocuparea permanentă a Băncii Naţionale a României pentru conservarea patrimoniului său imobiliar, parte a patrimoniului cultural naţional.

Clădirea Sucursalei BNR din Cluj este redată pe timbrul cu valoarea de 1,90 lei.

Prima clădire în care şi-a desfăşurat activitatea, la Cluj, Agenţia şi, din 1927, Sucursala Băncii Naţionale se află pe strada Memorandului la nr. 28 şi a intrat în patrimoniul BNR prin convenţia din ianuarie 1922.

Începând din 2004, clădirea din piaţa Unirii nr. 7 a fost consolidată şi restaurată, lucrările coordonate de arhitectul Adrian Spirescu urmărind adaptarea spaţiilor de lucru la cerinţele activităţii derulate de o bancă centrală. Au fost modernizate şi reamenajate toate birourile şi tezaurul. În acelaşi timp, în fostul hol al ghişeelor, vitraliile şi mozaicurile au fost recondiţionate de artistul plastic Makkai Andras, iar spaţiul a primit o nouă destinaţie, fiind transformat în Sala de conferinţe „Ion Lapedatu”.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati