Romsilva cheamă ONG-urile și persoanele interesate de tăierile ilegale de păduri să participe la verificările de la ocoalele silvice

Directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, invită organizațiile de mediu și persoanele interesate de tăierile neautorizate în fondul forestier să participe, în această toamnă, la verificările efectuate în cadrul ocoalelor silvice de stat care administrează fondul forestier proprietatea publică a statului român.

Invitația publică a fost făcută în mod repetat după ce organizațiile de mediu au prezentat
permanent informații în spațiul public conform cărora în fondul forestier de stat ar exista un volum mare al tăierilor neautorizate, cifră care nu are niciun fundament și care nu are la bază niciun element măsurat sau calculat.

Conform Codului Muncii, Codului Silvic și Codului Civil, răspunderea patrimonială a salariatului poate fi atrasă doar dacă există prejudiciu cert, lichid și exigibil. Conform prevederilor legale, nu se poate lua măsura răspunderii patrimoniale a salariaților fără un fundament temeinic.

PADURE_UNESCODe două ori pe an, primăvara și toamna, toate cele peste 6.000 de cantoane silvice din cadrul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva sunt verificate prin controalele de fond, în timpul cărora sunt inventariați arborii tăiați fără autorizație, precum și modul în care pădurarul titular de canton și-a îndeplinit atribuțiile privind paza pădurii și prevenirea acțiunilor ilegale.

„Invităm organizațiile non-guvernamentale și persoanele interesate să participe la toate subunitățile noastre teritoriale, ca asistenți la controalele de fond efectuate de personalul silvic împuternicit în acest sens”, transmite Romsilva.

Astfel, toți cei invitați pot lua contact direct cu realitățile de pe teren, pot solicita specialiștilor din cadrul Romsilva să li se explice cum se evaluează pagubele constatate, ce înseamnă pagube justificate sau nejustificate, ce măsuri se iau în cazul în care se constată un anumit cuantum al acestor pagube și pot pune orice alte întrebări legate de activitatea pe care personalul silvic o desfășoară zi de zi.

În urma verificărilor efectuate în ultimii ani în fondul forestier proprietate publică a statului, administrat de subunitățile Romsilva, s-a constatat o diminuare a volumelor arborilor recoltați fără autorizație:

– 2015 – 57.080 metri cubi
– 2016 – 47.788 metri cubi
– 2017 – 47.713 metri cubi
– 2018 – 31.706 metri cubi

Romsilva administrează aproximativ 48% din totalul pădurilor din România, adică 3,13 milioane hectare de păduri proprietatea publică a statului, dintr-un total de 6,41 milioane hectare de păduri. În plus, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva asigură, pe bază de contract, servicii silvice pentru 1,12 milioane hectare de păduri private.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati