Romsilva va planta aproximativ 3,5 milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de toamnă

0
103
Foto: Facebook / Regia Nationala a Padurilor - Romsilva

Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva va planta circa 3,5 milioane de puieţi forestieri în campania de împăduriri de toamnă, în cadrul căreia vor fi regenerate 2.727 hectare fond forestier proprietatea publică a statului.

Potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, din fondul forestier ce urmează a fi regenerat, 1.640 de hectare se vor face prin regenerări naturale şi 1.087 hectare prin regenerări artificiale (prin lucrări de împăduriri), scrie Agerpres.

De asemenea, în campania de împăduriri de toamnă vor fi realizate lucrări de completări pe 202 hectare şi de refacere a plantaţiilor afectate de calamităţi pe 149 de hectare.

„Şantierele pe care se execută lucrările de regenerare în campania de toamnă sunt concentrate, în marea lor majoritate, în zonele de câmpie din sudul ţării şi în zonele din lunca şi Delta Dunării, în prealabil fiind executate lucrări mecanizate de pregătire a terenului şi a solului”, precizează Romsilva.

Conform datelor oficiale, în campania de împăduriri de primăvară, RNP – Romsilva a regenerat 11.899 de hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 8.187 hectare prin regenerări naturale şi 3.712 hectare prin lucrări de împăduriri, fiind utilizaţi 21,9 milioane de puieţi forestieri. În plus, au fost realizate lucrări de completări curente în plantaţii pe 1.534 hectare şi de refacere pe alte 180 hectare.

Programul din acest an de regenerare a pădurilor proprietatea publică a statului prevede regenerarea a 14.057 hectare în cele două campanii de împăduriri, de primăvară şi toamnă, din care 9.354 hectare prin regenerări naturale şi 4.703 hectare prin regenerări artificiale, lucrări de completări pe 1.729 de hectare şi de refacere pe alte 329 hectare.

Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Totodată, Regia administrează 22 de parcuri naţionale şi naţionale, precum şi 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.