Rucsac cu 60.000 de lei, furat dintr-o sală de fitness din Sectorul 2 al Capitalei

Doi tineri de 16 și 17 ani au fost reținuți, bănuiți că au furat un rucsac cu 60.000 de lei dintr-o sală de fitness din Sectorul 2 al Capitalei, scrie antena3.ro.

Poliţiştii din Bucureşti au reținut sâmbătă doi tineri, de 16, respectiv 17 ani, bănuiți de furt calificat, în Sectorul 2 al Capitalei.

Cercetările au început pe 29 iulie, când poliția a fost sesizată de către un bărbat că i-au fost furate mai multe bunuri, printre care și suma de aproximativ 60.000 lei, din vestiarul ce era asigurat cu cheie, în timp ce se afla într-o sală de fitness din Sectorul 2.

Informațiile indicau trei autori, respectiv trei bărbați cu vârste cuprinse între 16 și 42 de ani, care ar fi intrat în vestiarul sălii de fitness și ar fi forțat butucul ușii de acces de la cutia în care erau depozitate bunurile persoanei vătămate, de unde au furat un rucsac ce conținea 60.000 de lei.

Sâmbătă au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară, în București, în urma cărora au fost depistați și conduși la audieri cei doi tineri de 16 și 17 ani.

Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților cu propunere legală.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati