NEWS ALERT Trupele ruseşti au capturat centrala de la Cernobîl

Trupele ruseşti au capturat centrala de la Cernobîl, a anunțat un consilier prezidențial de la Kiev. „Am pierdut controlul”, a spus acesta.  Anterior, preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a scris într-o postare pe Twitter că forţele ruse încearcă să preia controlul asupra centralei nucleare.

„Am pierdut controlul. Nu ştim în ce situaţie este centrala şi depozitul de deșeuri nucleare. Personalul stației este ţinut ostatic. Acest lucru ameninţă securitatea nu numai a Ucrainei, ci şi a Europei ” spune consilierul prezidențial din Kiev, după ce trupele rusești au capturat centrala de la Cernobîl în urma unor lupte asidue.

Autoritățile ucrainene raportaseră că militarii ruși au pătruns în Ucraina de pe teritoriul Belarusului prin zona unde se află centrala nucleară, scrie Digi24.

Tot de pe teritoriul Belarusului au fost lansate joi patru rachete balistice în direcția dus-vest, spre Ucraine, a informat Centrul ucrainean Stratcom.


 

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a scris într-o postare pe Twitter că forţele ruse încearcă să preia controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl, potrivit CNN.

„Forţele de ocupaţie ruse încearcă să preia controlul asupra Cernobîlului [centrala nucleară]. Apărătorii noştri îşi sacrifică viaţa pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete. Aceasta este o declaraţie de război împotriva întregii Europe”, a scris Zelensky pe Twitter.

”Un dezastru precum cel de la Cernobîl se poate repeta în 2022”

În același timp, ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a reiterat avertismentul preşedintelui Ucrainei printr-o postare pe contul personal de Twitter, în care scria că un atac rusesc asupra Ucrainei ar putea „provoca un alt dezastru ecologic”.

„În 1986, omenirea a văzut cel mai mare dezastru tehnologic la Cernobîl. Dacă Rusia continuă războiul, un dezastru precum cel de la Cernobîl se poate repeta în 2022”, a mai precizat Kuleba.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati