S-a anulat Festivalul Internaţional Cerbul de Aur 2020

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” s-a anulat, a anunţat marţi Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune, organizator al evenimentului.

  • Decizia a fost luată de organizatori ţinând cont de situaţia generată de pandemia COVID-19, a informat un comunicat de presă al TVR.

„Nu a fost o decizie luată cu uşurinţă, mai ales în contextul în care ediţia din acest an ar fi fost una aniversară, a XX-a, şi s-ar fi bucurat de o strălucire aparte. Însă, după discuţii în cadrul TVR şi cu partenerii locali, am ajuns la concluzia că nu ne dorim să facem compromisuri care să afecteze amploarea şi imaginea evenimentului sau să genereze vreun risc la nivelul sănătăţii publice. Vom marca, însă, acest moment din istoria Cerbului de Aur cu un eveniment de televiziune care, pe de-o parte, să atragă atenţia publicului asupra istoriei atât de bogate a festivalului şi, pe de altă parte, să promoveze muzica românească de calitate.” – Doina Gradea, Preşedinte-Director General al TVR.

Hotărârea a fost luată şi în contextul în care partenerii de tradiţie ai Festivalului, autorităţile locale din Braşov, făcuseră publică intenţia de a anula procedurile pentru organizarea unui număr de evenimente, printre care şi Festivalul Cerbul de Aur.

„Am decis să nu organizăm ediţia din anul 2020 a Cerbului de Aur tocmai pentru a nu compromite sub nicio formă formatul clasic al acestui festival renumit în România, dar şi la nivel internaţional. Avem încredere că ediţia aniversară a Cerbului de Aur pe care ar fi trebuit s-o organizăm în acest an îşi va găsi locul binemeritat în agenda evenimentelor culturale pe care Braşovul le va găzdui în 2021” – Adrian-Ioan Veştea, Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.

Festivalul Cerbul de Aur se adaugă, astfel, unei lungi liste de evenimente majore cu public care au fost anulate din cauza epidemiei cu noul coronavirus, la nivel internaţional şi în România.

„Dimensiunea internaţională a evenimentului, cu artişti, concurenţi şi juraţi care vin din întreaga lume nu poate fi asigurată în condiţii optime, iar complexitatea sa ar ridica o mulţime de probleme de logistică şi de siguranţă epidemiologică, în contextul pandemiei, care nu ne oferă niciun fel de certititudini pe termen scurt şi mediu. Ne dorim şi sperăm, însă, ca în 2021 să oferim braşovenilor şi întregului public din România cea de-a XX-a ediţie a Festivalului, cu o amploare şi o strălucire care să compenseze absenţa Cerbului din acest an.” – George Scripcaru, Primar Braşov

Cea de-a XX-a ediţie a Festivalului Internaţional Cerbul de Aur ar fi trebuit să aibă loc în perioada 20 – 23 august, în Piaţa Sfatului din Braşov.

Festivalul Internaţional Cerbul de Aur a debutat în anul 1968 şi a avut 19 ediţii. Evenimentul a devenit cel mai mare festival internaţional de muzică organizat în România şi, în mod tradiţional, la Braşov.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati