S-a deschis Drumul Osiei din Militari, strada pe unde se mergea doar cu cizme de cauciuc

Drumul Osiei, cel care leagă Sectorul 6 de comuna Chiajna, este gata în totalitate. Al doilea tronson a fost inaugurat azi. Dintr-o stradă aflată într-o stare avansată de degradare, îngustă, plină de gropi și de noroaie, a fost transformată într-una civilizată, spațioasă, cu trotuare și piste de biciclete, care respectă toate standardele de calitate.

După ce în toamna anului trecut a fost inaugurat primul tronson al Drumului Osiei, lung de 600 de metri, iată că azi a fost dată în folosință și bucata rămasă, de aproape 300 de metri. Lucrările ar fi trebuit să fie gata din 2023, însă au fost blocate de o societate care a atacat exproprierile, pentru o bucată de doar 1,5 metri lățime. După rezolvarea litigiului, lucrările la tronsonul doi au început în februarie 2024 și au fost finalizate azi, după trei luni.

În continuarea tronsonului I, și această bucată de drum are câte o bandă pe sens, trotuare cu lățime variabilă (1,5 – 3 metri) și piste de biciclete pe ambele sensuri, late de câte 1,5 metri.

Înainte, la orice ploaie, pietonii circulau pe aici cu cizme de cauciuc, printre mașinile care și ele își rupeau roțile. Drumul Osiei era numit „Drumul Oaselor”. Asta în ciuda faptului că era o arteră foarte tranzitată, foarte aglomerată. „Altceva! Este o plăcere să mergi acum pe aici! Parcurg drumul în mai puțin de 2 minute”, ne spune un șofer. Bicicliștii merg și ei în siguranță, la fel și pietonii.

Acum avem un drum modern, pe care nu va mai fi nevoie să se intervină ani de zile, pentru că este făcut ca la carte. Are utilități – apă, canal, gaze, electricitate, netcity, totul în subteran. Drumul Osiei înseamnă mai mult confort, mai puțin timp pierdut în trafic și civilizație. Este o arteră foarte tranzitată, care va facilita traficul”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu. „Vă mulțumim!”, îi strigă un șofer dintr-o mașină.

Lucrările la întreg Drumul Osiei au costat 20 de milioane de lei, cu tot cu exproprieri. Șapte milioane de lei din această sumă sunt fonduri nerambursabile, asigurate prin programul guvernamental Anghel Saligny.

Urmează să înceapă lucrările la Drumurile Roții și Belșugului, aflate în zonă. „Ne-a întârziat mult PMB la avize, certificate, autorizații. Pentru că nu vii doar și așterni asfalt, ai nevoie de soluții tehnice, să tragi țevi de utilități. Noi trebuia să fi început lucrările pe drumul Roții, dar din cauza întârzierii emiterii certificatului de urbanism de către PMB, tot stăm și așteptăm. Pentru Drumul Belșugului am pus bani în buget. Ambele sunt foarte avansate ca exproprieri, proiectare, soluții tehnice, mai puțin certificatele de urbanism, așteptăm să le emită PMB. Sper să ne apucăm anul acesta. Avem contractele, proiectarea, banii, așteptăm să ne apucăm”, explică Ciprian Ciucu.

De asemenea, Valea Largă, aflată între Prelungirea Ghencea și Bd. Timișoara, este un drum expres construit de la zero, de 1,5 km, cu două benzi pe sens și multe spații verzi, care va fi gata în această vară.

CMF 21240015

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati