S-a deschis târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii

S-a deschis târgul de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii, care va fi disponibil românilor până pe 22 decembrie. 

Târgul de Crăciun este deschis până la 19.00, iar vineri, pe 22 decembrie, acesta își va închide porțile la 14:00.

De la târgul de Crăciun din curtea MADR, cei interesați își pot procura bucate tradiționale și specialități din carne de porc specifice perioadei sărbătorilor de iarnă.

La standul Babeț Prodcom, companie cu tradiție în prelucrarea cărnii și preparate din carne din anul 1995, vizitatorii vor găsi o gamă variată de produse tradiționale atestate, precum: tobă de casă, șunculiță ardelenească, slănină afumată de casă, mușchi de porc afumat, jumări de casă, costiță afumată, ceafă afumată, cârnați de casă afumați, caltaboș ardelenesc.

Preparatele „Meșteșugari de Gusturi” sunt realizate după rețete tradiționale, utilizând doar condimente naturale, fără aditivi și înlocuitori.

Producătorii au optat pentru rețete simple care să permită consumatorilor să simtă gustul veritabil al cărnii.

La standul „Meșteșugari de Gusturi” veți găsi tot ce aveți nevoie pentru masa de Crăciun: piftie, urechi de porc, șorici, jumări, caltaboș, carne la garniță, lebăr, tobă, mușchi file afumat, piept de porc copt la jar, cârnați afumați, ciolan presat, cârnați la bardă, kaizer afumat, mușchi țigănesc afumat.

De asemenea, de la standul ”Cozonac Domnesc”, aflat la târgul de Crăciun din curtea MADR, vă veți putea procura cozonac aromat și pufos, perfect pentru masa de Crăciun.

Cozonacul Domnesc este un produs tradițional moldovenesc, atestat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, obținut după o rețetă veche, îmbunătățită în timp.

De asemenea, la standul „Cozonac Domnesc” veți găsi, alte bunătăți moldovenești, preparate din materii prime proaspete și naturale, precum: plăcinte poale-n brâu, prăjituri de casă, sărățele.

În plus, Direct din inima Dobrogei, brand-ul Moesis by Angelo va aduce la târg cozonac atestat tradiţional, plăcintă dobrogeană, sărăţele cu caşcaval, cornuleţe cu unt şi nucă.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati