Primăria Sectorului 6, prin ADPDU Sector 6 a finalizat amenajarea peisagistică a spațiului public din intersecția Cotroceni – Splaiul Independenței.
Astfel, s-a pus accentul pe infrumusețarea spațiilor verzi, pe dezvoltarea unor proiecte care să valorifice terenurile rămase libere și care să contribuie la creșterea calității vieții, spun reprezentanții Primăriei.
Peisagiștii din cadrul #adpdusector6, prin ideile moderne aplicate, au reușit să creeze un spațiu dinamic, colorat, care să bucure și să încânte privirea trecătorului, mai spune sursa citată.
Ciucu: ”Acum am alocat resurse suplimentare și vom crește viteza”
”Îmbinarea formelor plane cu valonamentele de pământ, adăugarea elementelor vegetale verticale au creat un joc de înălțime și mobilitate. S-a avut grijă, ca în cadrul acestei amenajări, să se creeze o alee din pietriș, care să faciliteze traficul pietonal”, precizează Primăria Sectorului 6.
“Continuăm să identificăm terenurile pe care le avem în administrare și să le amenajăm.
Până acum am mers cu resurse limitate, de acum am alocat resurse suplimentare și vom crește viteza.
P.S. Am inventariat terenurile private aflate în stare de degradare, am amendat o serie de proprietari și dacă nu vor fi curățate, din anul fiscal următor le vom supraimpozita, conform unei hotărâri a Consiliului Local pe care am promovat-o în primăvară.”, a declarat primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.