S-a încheiat a patra ediţie a „Bucharest Fashion Film Festival”. Iată care sunt filmele câştigătoare

Cea de-a patra ediţie a Bucharest Fashion Film Festival, primul eveniment din România plasat la intersecţia dintre fashion, film şi advertising, s-a desfăşurat în perioada 6-11 noiembrie exclusiv online.

Miercuri seară au fost acordate şi cele 3 premii ale ediţiei în valoare totală de 3000 de euro: premiul pentru cel mai bun film, premiul pentru cea mai bună producţie locală şi un premiu special pentru inovaţie în proiecte cu bugete mici, Fresh Perspectives.

Premiul pentru cel mai bun fashion film a fost câştigat de filmul MODET The Act of Uniting Two or More Things, regizat de Marie Sloth Rousing şi Elvira Von Wieding Lidin. Marie este şi câştigătoarea premiului Fresh Perspective la ediţia de anul trecut a festivalului. „MODET este un exemplu de fashion film graţios, intrigant, care sfidează graniţele dintre genuri. Hainele sunt portretizate într-o manieră inteligentă. Locaţia este excelentă, iar performance-ul şi imaginea se împletesc într-un mod unic şi fascinant”, a explicat David McGovern, regizor şi profesor la University of Arts London şi membru al juriului.

Premiul Fresh Perspective, oferit unui fashion film cu buget redus, a fost câştigat de XXX, realizat de carnation. studio, ai cărui co-fondatori sunt Raya Al Souliman şi Horaţiu Şovăială. Filmul prezintă colecţia de debut a designerului Lucian Varvaroi şi explorează stereotipurile masculine din România post-comunistă. Hainele au la bază ideea de streetwear şi sunt prezentate într-o estetică futuristă cu tente punk. În cuvintele Alinei Gavrilă-Borţun, „XXX este un film memorabil, în care produsul vestimentar este erou şi cheie, puternic şi îndrăzneţ, caracteristici preluate din ADN-ul colecţiei, totul sub un concept şi o execuţie proaspătă, est-europeană”. Anul acesta, premiul a fost oferit de Conceptual Lab by Theo Nissim.

Filmul PECULIAR regizat de Raluca Margescu a fost desemnat câştigător al Premiului pentru cea mai bună producţie locală la această ediţie a festivalului, în urma mediei dintre votul juriului şi votul publicului.

DIVINE TIMING, în regia Iuliei Constantin a atras cel mai mare număr de voturi din partea publicului. Printre preferatele juriului s-au mai numărat THE END OF SOCIAL DISTANCING (r. Victor Claramunt) pentru receptivitatea la contextul actual, ADER ERROR (r. Agathe Riedinger) pentru inovaţie şi caracter experimental şi A DREAM LIKE VISUALISATION OF ANOTHER FUTURE (r. Kristian van Kuijk).

Peste 200 de filme din întreaga lume s-au înscris anul acesta în competiţia Bucharest Fashion Film Festival. 40 dintre ele au concurat în selecţia oficială, dintre care 20 au fost producţii locale. Câştigătorii au fost desemnaţi de un juriu format din Alina Gavrilă-Borţun (director creativ la Gavrilă& Asociaţii şi fondator Gavrilă Fashion Tellers, o agenţie boutique specializată pe fashion films), designerul Ioana Ciolacu, Ioana Mischie (regizor şi scenarist, co-fondator Storyscapes, un ONG axat pe transmedia storytelling) şi David McGovern (regizor şi lector la Central St Martins şi Chelsea School of Art).

Anul acesta, Bucharest Fashion Film Festival a fost redesenat pentru a avea loc exclusiv online. Pe lângă filmele selectate în competiţia oficială, publicul a putut urmări pe site-ul festivalului şi scurtmetrajele din secţiunea Dressing the Body, o selecţie care propunea o perspectivă socio-antropologică asupra relaţiei dintre haină şi purtător. Cu ocazia acestei ediţii a fost lansat şi Podcastul Dress Codes, care va fi în continuare disponibil publicului. Primul episod cuprinde un interviu cu Magda Crăciun, doctor în antropologie socială, despre capitalul simbolic al hainelor şi un colaj al scrierilor designerului Ana Alexe, interpretate de actriţa Ilinca Hărnuţ şi montate pe un soundscape de Diana Miron. În cele 6 zile de festival, bucharestfashionfilm.ro a înregistrat peste 5000 de accesări şi peste 1500 de vizionări ale scurtmetrajelor.

Alături de documentarele Martin Margiela In His Own Words (r. Reiner Holzemer) şi The Disappearance of My Mother (r. Beniamino Barrese), spectatorii au putut urmări pe platforma TIFF Unlimited 4 filme cult din anii ‘70 reunite sub tema CAMP: Celine and Julie Go Boating (r. Jacques Rivette), Beware of A Holy Whore (r. Rainer Werner Fassbinder), Ticket of No Return (r. Ulrike Ottinger) şi Jubilee (r. Derek Jarman).

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati