Centrul de vaccinare Drumul Taberei, din Aleea Lunca Cernei nr. 6A, București, și-a încetat activitatea de sâmbătă.
Persoanele s-au mai putut vaccina aici cu serul Pfizer (doza 1, 2, booster) sau Johnson & Johnson până pe 13 mai, inclusiv.
Totodată, cei care au făcut schema completă de vaccin la centrele din Sectorul 6 au putut ridica tichetele de masă, în valoare de 100 de lei tot până vineri.
Mai multe informații, disponibile la numărul de telefon 021.9970, disponibil zilnic în intervalul orar 8.00-20.00.
De la debutul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19, în centrele Primăriei Sectorului 6 au avut loc peste 160.000 de vaccinări.