Primăria Sectorului 1 așteaptă opinia comunității locale în legătură cu modul de utilizare a celor două bazine de înot. Este vorba despre bazinele de înot semi-olimpice din curtea Școlii Gimnaziale nr. 178 (Strada Dridu nr. 2) și din curtea Școlii Gimnaziale „Sfântul Nicolae” (Strada Lainici nr. 4-8), investiții realizate din fonduri publice, în parte finanțate direct din banii cetățenilor Sectorului 1, în parte de Compania Națională de Investiții.
Vor avea acces la cele două bazine de înot toți elevii și copiii din București pe baza unui abonament eliberat contra cost, conform tarifelor stabilite. Rezidenții din Sectorul 1 beneficiază de o reducere de 50%, iar copiii cu dizabilități care domiciliază pe raza Sectorului 1 au acces gratuit.
Tarifele propuse în prezentul regulament sunt următoarele:
– 10 ședințe = 300 lei/abonament cu valabilitate 3 luni;
– 12 ședințe = 350 lei/abonament cu valabilitate 4 luni;
– 16 ședințe = 420 lei/abonament cu valabilitatea 6 luni;
– 1 ședință = 40 lei.
Cursanții vor fi împărțiți în grupe de maximum 10 persoane și vor fi asistați de către un instructor care îi va iniția și antrena pe parcursul ședinței de curs.
Potrivit regulamentului, programul de acces în cele două bazine de înot este următorul:
De luni până vineri: în intervalul 8.00-22.00, astfel:
– Pentru elevii unității de învățământ: în intervalul 10.00-16.00;
– Pentru copiii din afara unității de învățământ: în intervalele 8.00-10.00 și 16.00-22.00;
În zilele de sâmbătă și duminică, astfel:
– Acces general pentru toți copiii în intervalul 8.00-22.00.
Conform legislației în vigoare, regulamentul privind accesul, organizarea și funcționarea bazinelor de înot este în dezbatere publică și orice persoană interesată îl poate consulta accesând următorul link: https://www.primariasector1.ro/proiecte-supuse-dezbaterii-publice.html. Așteptăm propunerile persoanelor interesate până pe data de 2 octombrie 2023 pe adresa de e-mail registratura@primarias1.ro sau direct la Registratura Generală a Primăriei Sectorului 1 (Bd. Banu Manta nr. 9).