S-a redeschis circulația pe Podul Grant, sensul Crângași-Turda

S-a dat duminică dimineață drumul la circulația rutieră pe Podul Grant, pe sensul Crângași-Turda și pe bretelele de acces și se circulă și pe cele două linii de tramvai, anunță primarul general Nicușor Dan.

Lucrările la pod, care costă în total 54 de milioane de lei, se vor termina în luna august, cu un an mai devreme decât era prevăzut în contract. Mai sunt de făcut lucrări sub pod, care nu vor afecta traficul.

Acesta este avantajul de a lucra cu firme private în loc de companii municipale, care, chiar dacă vor, nu au expertiza și experiența necesară.

Anul acesta vom începe lucrările și la pasajele Lujerului și Obor, precum și la Podul Băneasa”, a mai transmis Nicușor Dan.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati