Primăria Sectorului 1 a schimbat procedura de închiriere a tarabelor în piețe, după ce Administrația Piețelor Sector 1 a fost desființată.
Astfel, producătorii și comercianții care doresc să închirieze o tarabă pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier în incinta piețelor pe care le administrăm, precum și cei care doresc să închirieze spații comerciale în incinta acestor piețe trebuie să se adreseze direct Primăriei Sectorului 1 cu sediul în Bulevardul Banu Manta nr. 9.
Este vorba despre tarabele și spațiile comerciale situate în incinta următoarelor piețe: Piața Matache, Piața Domenii, Piața 1 Mai, Piața Aurel Vlaicu, Piața Aviației, Piața Dorobanți, Piața Amzei, Piața Mureș și Piața Pajura.
“Locuitorii Sectorului 1 trebuie să aibă pe masă legume și fructe de calitate pe care să le achiziționeze la prețul corect direct de la cei care le produc. Este un nou început pentru piețele din Sectorul 1. Tarabele vor fi închiriate corect și transparent pentru ca adevărații producători să aleagă piețele noastre pentru a-și desface marfa. Piețele din Sectorul 1 vor deveni centre comerciale cu respect pentru cetățeni, în care bucureștenii să-și facă cu încredere și cu plăcere cumpărăturile”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.
Administrația Piețelor Sector 1 a fost desființată
Această modificare a procedurii de închiriere a tarabelor și spațiilor comerciale este realizată în baza Hotărârii Consiliului Local Sector 1 nr. 291/2020, prin care s-a hotărât reorganizarea direcțiilor din subordinea Consiliului Local. În urma acestei hotărâri de consiliu, Administrația Piețelor Sector 1 a fost desființată, iar atribuțiile acesteia au fost preluate de către aparatul de specialitate al primarului.
În concret, procedura de închiriere a tarabelor și spațiilor comerciale din incinta piețelor administrate de Primăria Sectorului 1 este următoarea:
- Cererile pentru închirierea spațiilor comerciale din incinta piețelor administrate de către Primăria Sectorului 1 se depun la DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ – SERVICIUL ADMINISTRATIV. Menționăm că pentru spațiile comerciale libere se vor organiza licitații, conform Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare. Telefon: 021/319.10.13 interior 161, 148;
- Cererile pentru închirierea tarabelor și suprafețelor de teren pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier din incinta piețelor administrate de către Primăria Sectorului 1 se depun la DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ – SERVICIUL AUTORIZAȚII DE FUNCȚIONARE ȘI SERVICII PUBLICE. Telefon: 021/319.10.13 interior 213;
- Cererile pentru prelungirea contractelor de închiriere și a convențiilor comerciale se depun la DIRECȚIA GENERALĂ DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ – SERVICIUL AUTORIZAȚII DE FUNCȚIONARE ȘI SERVICII PUBLICE. Telefon: 021/319.10.13 interior 213.
- Cererile pentru închirierea tarabelor și a suprafețelor de teren pentru vânzarea produselor cu caracter sezonier trebuie depuse cu 30 zile înainte de data de începere a activității în piață, iar cererile de prelungire a contractelor de închiriere și convențiilor contractuale, trebuie depuse cu cel puțin 30 zile înainte de data expirării contractului de închiriere/convenției contractuale.
În piețele din Sectorul 1 plata serviciilor (închiriere tarabă, spațiu comercial, teren) se efectuează astfel:
- prin ordin de plată în contul RO56TREZ701502205X022016, deschis la Trezoreria Operativă Sector 1 București;
- cu card bancar aparținând utilizatorului, la terminalele (POS-uri) puse la dispoziția administratorilor de piață (nu sunt acceptate plăți cu cardul decât de la titularul dreptului de închiriere);
- cu numerar la sediul Primăriei Sectorului 1 din B-dul Banu Manta nr. 9, Sector 1.