S-au redeschis și parcurile din Sectorul 6

Primăria Sectorului șase a anunțat că de vineri, 15 mai, au fost deschise parcurile din sector.

”Pentru siguranța celor care accesează parcurile, zonele de recreere și spațiile de fitness din aer liber, echipajele de pază din parcuri vor supraveghea păstrarea distanței sociale, vor atenționa persoanele care formează grupuri mai mari de trei persoane sau pe cei care doresc să acceseze locurile în care măsurile contra răspândirii coronavirusului nu pot fi respectate (de ex: locurile de joacă, care rămân deocamdată închise)”, s-a precizat într-un comunicat de presă.

Gabriel Mutu, primarul Sectorului 6: „Suntem pregătiți să primim în cele mai sigure condiții pe toți cei care se vor plimba în parcurile din Sectorul 6. În zilele premergătoare redeschiderii a fost efectuată o amplă acțiune de curățare și dezinfectare a aleilor și a mobilierului urban, iar la intrări au fost afișate măsurile generale de prevenire și protecție împotriva răspândirii acestui virus, care ne-a ținut în case, până acum.”

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati