S-au redeschis toaletele publice Doina 1 și Doina 2 din Parcul Kiseleff

Primăria Sectorului 1 a redeschis, începând din această săptămână, toaletele publice Doina 1 și Doina 2 din Parcul Kiseleff. Programul de funcționare a acestora este în fiecare zi de luni până duminică în intervalul orar 07:00-22:00.

Toaletele publice Doina 1 și Doina 2 au fost reabilitate la sfârșitul anului trecut de către administrația locală a Sectorului 1, dar, din cauza amendamentelor majorității din Consiliul Local Sector 1, nu au mai fost fonduri pentru a contracta o firmă să le administreze – pază, curățenie și consumabile și în aceste condiții au stat închise mai multe luni.

„Prin neaprobarea la timp a bugetului și a rectificărilor ulterioare în Consiliul Local, sau prin amendamente cu dedicație, s-au pus piedici unor proiecte esențiale  ale Administrației Domeniului Public Sector 1 – crearea de noi spații verzi, crearea de noi locuri de parcare, plantarea a mii de arbori, reparații în parcuri și locuri de joacă etc. În această situație au fost și toaletele publice din Kiseleff, am văzut discuțiile din spațiul public. Doina 1 și Doina 2 au fost reabilitate la sfârșitul anului trecut, dar din cauza amendamentelor PSD și PNL, prin care banii publici erau mutați către companiile pe care le controlau, nu am mai avut fonduri pentru a contracta o firmă să le administreze- pază, curățenie și consumabile. Din acest motiv au stat închise timp de mai multe luni. Acest sabotaj constant făcut de PSD și PNL în Consiliul Local, prin care au blocat în mod  nejustificat și la ordin politic asfaltarea străzilor, modernizarea lifturilor, introducerea sistemului de termoficare de la soare etc, are  efect direct asupra comunității locale”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati