Cei care vor dori să își petreacă vacanța sau concediul pe litoralul Mării Negre în acest an vor avea de plătit mai mult decât în anii trecuți, asta din cauza majorării tarifelor la gaze și electricitate. Potrivit specialiștilor totul va costa, în medie, cu 10-15% mai mult.
Digi 24 scrie într-un reportaj că pe litoral, vacanța este mai scumpă cu minimum 10% față de anul trecut. Facturile la utilități s-au majorat. La fel și prețurile la materiile prime.
”Strategia noastră pentru acest sezon a fost să păstrăm tarifele la cazare la un preț apropiat de anul trecut. Practic, majorarea a fost doar de 5%. În ceea ce privește partea de food, acolo majorarea este mai mare, de aproximativ 15-20%”, precizează Iulian Tenie, manager hotel Mamaia.
Potrivit sursei citate, dacă anul trecut clienții achitau pentru o cameră dublă standard 320 de lei cu mic dejun inclus, anul acesta vor scoate din buzunar 350 de lei pentru același tip de cameră.
Și la all inclusive s-au mărit tarifele cu 50 de lei la trei stele, de la 449 la 499 de lei. La mâncare și băuturi prețurile s-au majorat cu 10 până la 20%.
”De exemplu, un gyros, anii trecuți avea prețul de 39 de lei, acum a ajuns la 44. O limonadă, 16 lei, acum este 20. Nu este o creștere foarte mare dar… se simte.”, a completat Marius Spătaru, ospătar.
Singurele prețuri care au rămas neschimbate sunt cele la șezlonguri. Acestea se închiriază cu 30 de lei în cursul săptămânii și cu 60 de lei în weekend, mai precizează Digi24.