Guvernul a decis să retragă ordonanța care urma să majoreze salariile tuturor angajaților la stat. Actul normativ prevedea sporuri suplimentare pentru anumite categorii.
Ordonanța de urgență trebuia să îndeplinească o promisiune făcută de Coaliție, în sensul de a majora salariile tuturor bugetarilor care nu se află în prezent pe grila din 2022 prevăzută de lege, adică la nivelul maxim salarial prevăzut de legea salarizării, scrie Digi24.
Astfel, urmau să primească o diferență de un sfert din cât le mai lipsea până la nivelul din 2022 al salarizării.
- Însă, în același act normativ erau prevăzute și o serie de sporuri suplimentare pentru angajați din ministere și pentru cei care lucrau cu fonduri europene. În acest context, cei care nu beneficiau de astfel de sporuri în prevederile din ordonanță au cerut și ei beneficii similare, dar nu s-au găsit bani la buget.
Consiliul Economic și Social a spus că se crea discriminare între angajații la stat prin această ordonanță.
Totodată, liderii Coaliției au fost deranjați de disputa dintre bugetarii cu beneficii și cei fără, așa că au decis să retragă ordonanța momentan, să o modifice, urmând ca ea să prevadă în final doar majorarea pentru toți bugetarii, adică un sfert până la grila din 2022.
Această promisiune trebuia să se fi îndeplinit deja de la 1 iulie, dar procedura a fost întârziată pentru că, în momentul în care a fost votată de Parlament, aleșii au decis să includă și parlamentarii, și primarii printre beneficiarii de majorări, așa că legea a fost atacată la Curtea Constituțională, unde este blocată și în momentul de față.