Salariul mediu net la Metrorex va creşte la 7.500 de lei

Angajații de la metrou vor avea un salariu cu 13% mai mare decât în prezent, din luna noiembrie, a declarat Mihai Barbu, președintele Consiliului de Administrație al Metrorex. Astfel, din noiembrie, un angajat Metrorex va câştiga un salariu mediu net de aproape 7.500 de lei.

„Au avut loc 26 de runde de negocieri pe tema noului Contract Colectiv de Muncă și s-a ajuns la un consens, prin care și conducerea executivă și structura sindicală au căzut de acord asupra condițiilor pentru anul următor”, a declarat Mihai Barbu, președinte CA Metrorex, potrivit gandul.ro.

Totodată, noul Contract Colectiv de Muncă de la Metrorex a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă, a mai precizat Barbu.

În afara de măriri de salariu, angajaţii Metrorex vor beneficia şi de bani pentru concedii sau bonuri de masă.

În prezent, salariul mediu brut la Metrorex este de 11.330 de lei, iar net (în mână), este de 6.628 de lei. De la 1 noiembrie, după creșterea de 13%, salariul mediu brut va fi de 12.803 lei, iar net de 7.490 de lei.

 

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati