Salonul Naţional de Fotografie „Fotogeografica 2022” se va deschide marţi, 11 octombrie

Salonul Naţional de Fotografie „Fotogeografica 2022” se va deschide marţi, 11 octombrie, la ora 18,30, în Foaierul Operei Naţionale Bucureşti, conform site-ului fotogeografica.ro.

Salonul va fi deschis pentru vizitare până pe 24 octombrie şi reuneşte o selecţie dintr-un număr de peste 1.500 de fotografii înscrise de cei 262 participanţi din toată ţara, notează Gandul.

Concomitent, se va deschide expoziţia jubileu „Fotogeografica, un sfert de veac” în Foaierul Media a Teatrului Naţional I.L. Caragiale din Bucureşti, care poate fi vizitată până pe 17 octombrie, iar Casa de Cultură a Studenţilor va găzdui evenimente conexe şi complementare – Serile Fotogeografica, pe teme din domeniul ştiinţei, culturii sau sportului, ateliere foto şi activităţi de conştientizare publică.

  • Programul Fotogeografica 2022 cuprinde, printre altele, şi lansarea de carte „Păsări din Delta Dunării şi împrejurimi” de Mihai Baciu, pe 12 octombrie, de la ora 18,30, la Casa de Cultură a Studenţilor.

La Casa de Cultură a Studenţilor va putea fi vizitată, în perioada 12 – 30 octombrie, şi expoziţia „Aripi din Deltă” de Mihai Baciu.

În perioada 24 – 30 octombrie, Fotogeografica va fi găzduită de Biblioteca Naţională a României, în cadrul evenimentului „Grigore Antipa şi Emil Racoviţă, personalităţi ale ştiinţei mondiale”.

La vernisaj va fi prezentat şi catalogul Fotogeografica 2022, care conţine, pe lângă fotografiile premiate la secţiunile patrimoniu cultural şi patrimoniu natural, la categoriile elevi/studenţi şi open, şi cele mai reuşite lucrări din galeria foto a concursului.

URMĂREȘTE-NE PE

Articole similare

Noutati